Legalitatea magazinelor duty-free va fi verificată de Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) va decide luni, 23 noiembrie 2015, dacă activitatea magazinelor duty-free de la graniţele Republicii Moldova, inclusiv a celor de pe teritoriul regiunii transnistrene, corespunde sau nu Legii Supreme.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, liberalii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Iurie Chirinciuc, Lilian Carp şi Iurie Casian au depus în primăvara acestui an o cerere privind examinarea costituţionalităţii activităţii magazinelor duty-free.

„Autorii susţin că prevederile din Codul Vamal încalcă Constituţia în două privinţe: faptul că magazinele duty-free pot fi amplasate şi la intrarea pe teritoriul Moldovei, dar şi că este permisă înfiinţarea lor în Transnistria. Autorii pretind că prin aceasta statul pierde încasări la buget şi sunt anulate impozite”, se precizează în comunicat.

Astfel, CCM va decide luni, 23 noiembrie 2015, ora 14:00, dacă activitatea magazinelor duty-free de la graniţele Republicii Moldova corespunde sau nu Constituţiei. Companiile care deţin magazine duty-free la punctele de trecere a frontierei ale Republicii Moldova sunt „Le Bridge”, cu capital străin, şi „Dufremol” care aparţine omului de afaceri Ilan Shor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG