La iniţiativa lui Igor Dodon, primele drapele istorice ale lui Ştefan cel Mare au ajuns la primăriile din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a anunţat joi, 26 martie, că primele 11 primării din ţară au primit câte un drapel de stat şi un drapel istoric al lui Ştefan cel Mare. Potrivit preşedintelui, această acţiune a fost lansată cu prilejul Zilei Drapelului şi a Stemei de Stat, marcate pe data de 27 aprilie.

„Primele comune care au beneficiat de drapele fac parte din lista celor 300 de localităţi semnatare ale declaraţiilor pentru menţinerea statalităţii şi independenţei Republicii Moldova”, a menţionat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Este vorba despre comuna Hîrjauca şi satul Vărzăreştii Noi (Călăraşi); comuna Ochiul Roş (Anenii Noi); comuna Oneşti (Hînceşti); satul Grigorievca şi comuna Pervomaisc (Căuşeni); satul Troiţcoe (Cimişlia); comuna Prepeliţa şi Bilicenii Noi (Sîngerei); comuna Vadul-Raşcov şi satul Chipeşca (Şoldăneşti). 

„Urmează ca drapelele să fie repartizate şi în celelalte localităţi ale ţării”, a subliniat şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi