„La colhoz, pe dealul mare, cine fură-acela are!“

Colectivizarea forţată din Basarabia i-a transformat pe ţărani în sclavii noilor „feudali“ comuniști, care jecmăneau statul. Folclorul „sovietic“ este confirmat de arhive

Regimul comunist a lichidat dreptul la proprietate privată, considerând că aceasta este la originea valorilor burgheze. Reminiscenţele vechii orânduiri, calificate drept exploatatoare şi nedrepte, ar fi urmat să fie dezrădăcinate odată cu dezvăţarea omului de rând de simţul proprietăţii. A fost un calcul absolut greşit. Prin anularea proprietăţii private, omul a devenit mai debusolat, iar furtul din averea obştească a devenit o practică recurentă şi, mai mult, una justificabilă moralmente. Acest lucru se observă chiar din primii ani ai colectivizării în RSS Moldovenească, iar consecinţele acestei mentalităţi sunt prezente şi astăzi.

ŢĂRANII, LEGAŢI DE GLIE
Într-adevăr, nu era imoral să furi atâta timp cât furai practic de la tine, îţi făceai, într-un fel, dreptate. Era o vorbă în epocă: „La colhoz pe dealul mare, cine fură acela are!". Această logică era întemeiată pe o realitate fondatoare: la intrarea în colhoz, toată averea ţăranilor trecea în proprietate colectivă, nu numai utilajul agricol şi animalele, dar şi toate rezervele de cereale, găini, raţe, gâşte şi tot ce mai avea omul pe lângă casă.

De aceea ţăranul s-a şi opus din răsputeri colectivizării, pentru că înţelegea că astfel pierde orice posibilitate de a fi stăpân pe propria soartă. Odată intrat ţăranul în colhoz, preşedintele acestuia, un fel de feudal de tip nou, începea să-i diriguiască viaţa. Aşa a fost mai ales până în 1974, deoarece majoritatea ţăranilor nu aveau paşapoarte şi erau legaţi de glie: şeful colhozului putea decide de unul singur dacă să-i dea voie să plece din sat sau nu. Să ne amintim, de asemenea, că ţăranii obţin dreptul la pensie în URSS abia în 1964!

COLECTIVIZAREA FORŢATĂ ÎN RSSM

Şi în Moldova, ca şi în întreaga URSS, ţăranii s-au împotrivit acestei forme noi de gospodărire a pământului. După război, din cauza rezistenţei faţă de colectivizare, regimul comunist de la Moscova a decis să organizeze o deportare în masă a populaţiei majoritare româneşti, dar şi a reprezentanţilor altor etnii, constituite în mare parte din agricultori individuali.

Ca urmare, 35.000 de persoane au fost deportate în Siberia şi Kazahstan în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Această deportare, în comparaţie cu cea din 13-14 iunie 1941, a fost organizată pentru a-i forţa pe ţărani să intre în colhoz.

Oficial, criteriul după care erau incluşi oamenii în lista de strămutare era cel economic, fiind vizată aşa-numita clasă a „culacilor" (chiaburilor), adică cei care aveau mult pământ, mori, magazine etc. În realitate, „selecţia" se făcea pe criterii politice, principalul fiind „lipsa de loialitate faţă de noua putere". Deportarea din iulie 1949 a atins rezultatele scontate - de la 32% în iulie, ponderea colhozurilor a crescut la 80% în noiembrie 1949, adică de 2,5 ori în mai puţin de jumătate de an.

De teama organizării unei noi deportări, oamenii au fost determinaţi să intre în colhoz. Acelaşi efect de inoculare a fricii în populaţie l-au avut şi deportările din Ţările Baltice, ca să amintim de alte teritorii ocupate de Moscova ca urmare a semnării cu Germania nazistă a Pactului Molotov-Ribbentrop în 23 august 1939.

ŞEFII, PRIMII LA FURAT
Arhiva fostului CC al Partidului Comunist RSSM conţine numeroase date despre furturile din colhoz. În toamna anului 1949, la mai puţin de jumătate de an de la organizarea deportărilor din iulie, s-au efectuat circa 1.600 de controale în noile gospodării agricole. Astfel, au fost depistate numeroase furturi din averea colhozurilor. Dintre acestea, 60 au fost efectuate de persoane care deţineau funcţii de răspundere şi doar 43 de către colhoznici de rând.

De exemplu, un oarecare Pascal, preşedinte al colhozului „Molotov" din satul Zârneşti, raionul Cahul, obişnuia să ia votcă şi produse alimentare de la magazinul din localitate pe banii gospodăriei colective, pretinzând, oficial, că ar fi cumpărat piese de schimb. Un grup de conducători din colhozul „Armata Roşie" din raionul Grigoriopol fura tone de fructe şi legume şi le vindeau în pieţele agricole din oraşele Odesa şi Nikolaev din Ucraina. O altă grupare formată din membrii conducerii locale din colhozul „Fruktovâi Donbas", satul Coşniţa, raionul Dubăsari, a delapidat prin diferite stratageme peste 69.000 de ruble!

Datele de arhivă confirmă că de la bun început sistemul de colectivizare impus de regimul comunist era unul ce transforma ţăranul în sclav, iar şefii colhozurilor - într-un fel de feudali. Furturile din averea colhozului rămâneau nepedepsite dacă erau implicaţi reprezentanţi ai conducerii locale, în timp ce ţăranii simpli erau condamnaţi chiar şi la la ani grei de lagăr pentru cele mai mici delapidări.