La Chişinău se va desfăşura o cursă de ciclism pentru prevenirea suicidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, pe 10 septembrie, începând cu ora 09.00, un grup de ciclişti voluntari vor porni din scuarul Arcului de Triumf într-o cursă prin „inima” Capitalei, prin care îşi vor manifesta solidaritatea faţă de nevoia de a preveni suicidul, transmite IPN.

Curse similare se vor desfăşura concomitent în 40 de ţări. Prin această acţiune, participanţii vor transmite un mesaj cu privire la nevoia de a avea grijă de cel de alături şi nevoia de a cunoaşte semnele pe care le poate manifesta o persoană care se gândeşte la suicid. 

Cursa va fi urmată, la ora 11.00, de un eveniment de informare pentru copii şi maturi, cu sloganul: „Ia-ţi un minut să te informezi pentru că ai putea preveni o tragedie”.

Liuba Ceban, fondatoarea Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului, spune că a fost lansată campania de colectare de fonduri „Provocarea 100”. În luna septembrie, se va tinde spre colectarea a 30 de mii de euro pentru ca ulterior, în 100 de localităţi rurale să fie transmis mesajul necesităţii prevenirii suicidului. Aceşti bani vor fi destinaţi implicit sporirii activităţii de consiliere gratuită oferită de către Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului.

„Apelul nostru astăzi este să ne ajutaţi să ajungem în localităţi, unde suicidul se simte cel mai dureros. Mesajul nostru este ca toţi actorii din ţară, începând de la Guvern, ambasade, dar şi cetăţeni, să participe la campanie şi să ia în serios nevoia de a susţine financiar cauza de prevenire a suicidului”, a spus Liuba Ceban.

Potrivit datelor prezentate la eveniment, în jur de 500 de persoane mor anual prin suicid în Republica Moldova. Din 2012, Linia Verde – 060806623 a susţinut emoţional peste 3.000 de persoane care au trecut prin situaţii de criză.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații