Jumătate din prescripţiile medicale pentru antibiotice au fost eliberate greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Republica Moldova antibioticele pot fi procurate fără prescripţia medicului.

Farmaciştii sunt cei care eliberează medicamente pacienţilor, de aceea ei trebuie să ofere informaţii precise oamenilor şi consultaţii privind administrarea corectă a antibioticelor, se atestă într-un studiu realizat în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Potrivit studiului, peste 40 % din prescripţiile medicale pentru antibiotice au fost eliberate greşit sau nejustificat de către medici. Acest fapt se referă mai ales la antibioticele prescrise pentru răceală şi dureri în gât, care deseori sunt cauzate de infecţii virale, asupra cărora antibioticele n-au niciun efect. Utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor reprezintă principala cauză a creşterii rezistenţei la antibiotice.

Respectiv, potrivit experţilor, farmaciştii au la dispoziţia sa cele mai multe posibilităţi de a promova utilizarea corespunzătoare a antibioticilor. Astfel, anume aceştia deţin un rol hotărâtor în combaterea rezistenţei la remediile antimicrobiene, alături de factorii de decizie şi lucrătorii medical.

Studiul mai arată că în 19 ţări antibioticele pot fi procurate în mod legal, fără prescripţia medicului - Rusia, România, Republica Moldova, Ucraina, Germania şi câteva ţări din Asia etc., iar în 15 ţări tratamentul este indicat în baza unei conlucrări strânse dintre farmacişti şi clinicieni.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire