Judecătoarea din Criuleni şi avocata care au fost condamnate pentru corupţie au fugit în Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoarea Elena Roibu şi avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov care au dispărut din sala de judecată când au fost condamnate la închisoare cu executare, pentru corupţie, au fugit în Transnistria. Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

„Din informaţiile pe care le deţinem, au fugit în Transnistria. Nu ne este clar unde se află acum, s-ar putea să fie încă acolo. Dar faptul că imediat au ieşit din Chişinău şi s-au îndreptat spre Transnistria înseamnă că aveau un astfel de plan. Sunt în căutare internaţională, sperăm să le prindem. Când timp se vor ascunde?“, a declarat oficialul la un atelier de comunicare, dedicat reformei justiţiei.

Anterior, s-a vehiculat că femeile şi-au dat seama că vor fi reţinute în momentul în care a intrat escorta în sala de judecată, chiar dacă magistraţii erau încă în deliberări. Până atunci, cele două erau judecate în stare de libertate.

„Cazul era atât de evident, că eu mă mir că judecătoarea în general a venit în instanţă. Poate, conta că nu va fi reţinută, aşa cum a fost în cazul altui magistrat, de aceea a îndrăznit să vină să asculte sentinţa. Va fi o lecţie pentru noi. Este una dintre puţinele infracţiuni când omul vine neescortat şi există probabilitatea că va fi reţinut. În multe cazuri, pentru cei judecaţi în libertate pedeapsa este fie fără privaţiune de libertate cu ispăşirea reală, fie amendă“, a mai spus Oleg Efrim.

Judecătoarea Elena Roibu şi avocata Tatiana Mostovoi-Filimancov au fost condamnate, la opt şi, respectiv, şapte ani, cu executare, pentru că ar fi primit şi intermediat o mită de 2.000 de euro pentru a-i achita pe doi inculpaţi. Sentinţa a fost pronunţată în seara zilei de joi, 26 iunie, la ora 22.00, de către Judecătoria Ciocana. Deşi hotărârea pronunţată este cu executare imediată, cele două au dispărut din sala de şedinţă, iar pe numele lor a fost eliberat mandat de arest.

Acesta este al doilea caz de condamnare la închisoare a unui magistrat pentru acte de corupţie. În primul caz, un judecător din Teleneşti, reţinut  în timp ce primea 200 de dolari de la un cetăţean pentru a-i scoate de pe rol dosarul în care acesta figura ca pârât, a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi amendă în mărime de 160.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online