Iurie Sadovnic, despre pasiunea sa pentru filmul documentar: „Tată, pe omul ăsta nu se poate să-l împuşti pentru că el este foarte talentat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Sadovnic s-a născut pe 14 decembrie 1951. FOTO: Ion Chibzii

Interpretul Iurie Sadovnic povesteşte despre pasiunea sa mai puţin cunoscută publicului din Republica Moldova - filmul documentar. În prezent, acesta lucrează la o peliculă dedicată unchiului său Gheorghe Chilimciuc, autorul celebrei melodii „Moldoveneasca” ce a răsunat pe toate continentele, fiind dansată de Ansamblul Naţional de Dansuri Populare „JOC”.

Interpretul de muzică uşoară şi folk Iurie Sadovnic este artistul din Republica Moldova care nu şi-a uitat valorile şi a rămas fidel stilului său unic de a cânta la chitară. Este cunoscut publicului larg prin melodiile „Am să plec în codrul verde”, „Dragă, O Tee”, „Andrii Popa” şi „Măicuţa”. Artistul compune muzică şi versuri în continuare. După ce în luna martie a lansat albumul „Evadare”, a început să lucreze la un nou album cu genericul „Balada Bărbaţilor”. Interpretul a precizat pentru Adevărul Moldova că albumul va conţine 15 piese noi, cinci dintre care sunt finalizate. Printre piesele incluse în album vor fi „Balada Bărbaţilor”, „Mere coapte” şi „Duminica”. Aranjamentele sunt făcute de Viorel Burlacu, iar muzica şi unele texte îi aparţin.

„Badea Gheorghe şi Moldoveneasca”

Artistul Iurie Sadovnic are o pasiune mare faţă de filmul documentar, mai puţin cunoscută publicului din Republica Moldova. Peste câteva luni, artistul speră să ne invite la lansarea filmului documentar „Badea Gheorghe şi Moldoveneasca”, în calitate de autor şi producător. „Filmul este bazat pe povestea de viaţă a celui care a compus melodia „Moldoveneasca”. Este fratele bunelului meu, Badea Gheorghe. Această melodie este dansată de Ansamblul „Joc” timp de 60 de ani pe toate meridianele globului”, ne spune Iurie Sadovnic. Badea Gheorghe, pe numele său real Gheorghe Chilimciuc, este originar din satul Jura, Râbniţa. După cum ne spune maestrul Sadovnic, Badea Gheorghe a condus corul şi ansamblul instrumental din satul natal. „În anul 1924, a cântat pe note, nu după ureche, Serenada lui Franz Schubert, cu ansamblul instrumental format din 20 de persoane”, poveşteşte Iurie Sadovnic.

Melodia pe care o cântă şi Goran Bregovici

Maestrul nu are nicio înregistrare cu Badea Gheorghe. În filmul documentar, despre autorul melodiei „Moldoveneasca” vorbeşte compozitorul Eugen Doga şi conducătorul artistic al „Joc”, Vladimir Curbet. „Eu am izbutit să filmez o femeie din corul lui Badea Gheorghe, care a decedat acum patru ani în urmă. Am filmat la ea acasă, a cântat, a dansat şi a vorbit despre unchiul meu. Eugen Doga este originar din satul Mocra, foarte aproape de satul Jura, iar lăutarii se ştiau foarte bine. În satul Mocra era vestitul lăutar Murga, iar în satul Jura era Badea Gheorghe. Vladimir Curbet a cules pe viu melodia „Moldoveneasca”, iar coregrafia îi aparţine. Ei erau prieteni mari. Acest dans a răsunat în toată România, Bulgaria şi Balcani. Chiar şi Goran Bregovici o cântă”, se mândreşte Iurie Sadovnic.

Muzica l-a salvat în Siberia

Celebra melodie a fost compusă în anul 1924, pe când Gheorghe Chilimciuc se afla în armata sovietică. Cu toate acestea, până în anul 1990 compozitorul nu a avut drept de autor asupra melodiei, deoarece „aşa era regimul”, constată Iurie Sadovnic. „Pe timpul lui Stalin, badea Gheorghe a fost învinuit că era spion român, în rezultat fiind deportat în Siberia, în regiunea Gulag. Acolo a lucrat în cele mai grele condiţii la scos aur cu chirca şi roaba”, povesteşte Sadovnic. Maestrul îşi aminteşte şi despre modul în care badea Gheorghe a fost salvat de muzică din ghearele morţii: „Până a ajunge în Gulag, au fost duşi la Moscova 91 de oameni, care urmau să fie împuşcaţi. Atunci, el i-a rugat pe ofiţeri să-i permită să interpreteze ultimul cântec din viaţa lui. Aşa s-a întâmplat că lângă ofiţer se afla o fetiţă, care probabil studia muzica. Badea Gheorghe a scos trompeta - el cânta şi la vioară - şi a cântat Serenada lui Schubert. În acel moment, fata i-ar fi spus ofiţerului: «Tată, pe omul ăsta nu se poate să-l împuşti pentru că el este foarte talentat». Iată că cei 90 de oameni au mers la stânga de unde nu s-au mai întors, iar badea Gheorghe a fost trimis în Siberia de gheaţă”.

Instabilitatea politică afectează domeniul culturii

Iurie Sadovnic ne spune că filmul ar putea fi gata până la sfârşitul acestui an dacă ar dispune de resursele financiare necesare. „Toate materialele sunt gata. Acum pot intra în camera de montaj, dar deoarece aştept nişte bani de la Guvern, care se schimbă în fiecare lună, nu pot continua. Guvernul a primit de la Uniunea Europeană aproximativ 18 mln. de lei pentru „reintegrarea malurilor”, proiect la care am aplicat de câteva ori, dar din cauza instabilităţii politice din Moldova nu pot primi banii. Situaţia din ţară este foarte şubredă şi instabilă în toate domeniile. Oamenii de afaceri nu sunt interesaţi să investească în cultură”, afirmă cu regret Iurie Sadovnic.

„Aţi auzit să se facă aşa ceva la noi?”

Lipsa unor acţiuni de susţinere a artiştilor din Republica Moldova, inclusiv a proiectelor culturale este constatată de interpret. Una din ideile sugerate de Sadovnic este legea sponsorizării, prin care statul ar acoperi jumătate din banii necesari pentru implementarea unui proiect cultural lansat de un artist, poet sau regizor „În Germania, dacă scrii o carte, chiar dacă eşti un autor dintr-un sat, necunoscut de nimeni, prin legea sponsorizării statul achită o parte din cheltuieli”, argumentează acesta.

„În Polonia, o dată la şase luni premierul îi invită la el în ospeţie, la un pahar de şampanie, fără mese mari, pe oamenii de cultură şi oamenii de afaceri. Aceştia discută proiecte pentru promovarea ţării prin cultură şi artă. Aţi auzit să se facă aşa ceva la noi?”, se întreabă retoric artistul.

Ca orice om de artă din Republica Moldova, Iurie Sadovnic are momentele sale dificile, dar de care nu se plânge niciodată. „Am avut atât de multe momente grele încât îmi pare că aşa şi se trăieşte. Mai ales mă întristează atitudinea faţă de artiştii care trec în veşnicie fără să-şi fi realizat visul. Eu am să fac filmul - din banii mei, dar oricum îl fac”, se arată optimist Iurie Sadovnic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete