Iurie Leancă, după vizita de la Bruxelles: Fără susţinerea UE va fi mult mai greu să reuşim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, Iurie Leancă a întreprins o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali europeni. Deşi nu a vorbit despre rezultatele vizitei, limitându-se doar la câteva constatări generale şi oferirea unei liste de europeni cu care s-a întâlnit, vicespeakerul a subliniat că altă cale decât cea spre UE nu există.

„Timp de două zile am avut mai multe întrevederi cu parlamentari europeni, în mod special din familia PPE, dar l-am întâlnit şi pe Comisarul European pentru vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn. Discuţii bune, de substanţă. Concluzia e una: avem mult de muncit acasă, dar fără susţinerea UE va fi mult mai greu să reuşim şi altă soluţie decât să ne mişcăm spre UE nu avem”, a menţionat Iurie Leancă pe pagina sa de Facebook.

Înainte de deplasarea sa la Bruxelles, Leancă a declarat jurnaliştilor de la Deschide.md că le va explica oficialilor europeni cum percepe el situaţia prin care trece acum Republica Moldova: „Voi încerca să prezint o analiză cu concluzii de rigoare”.

Deputatul Grupului Popular European Iurie Leancă a fost numit vineri, 2 iunie, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Candidatura lui Leancă a fost propusă de către speakerul Andrian Candu, care anterior menţiona că funcţia respectivă trebuie să fie ocupată de opoziţie. Leancă a fost susţinut cu voturile a 52 de deputaţi din PDM şi Grupul Popular European.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva