Ion Sturza: Dacă erau socialiştii la guvernare, am fi avut un preţ mult mai prost la gazele naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Sturza

Celula de criză creată în contextul negocierilor cu Gazprom şi a identificării surselor alternative a fost condusă de preşedintele Maia Sandu. O spune ex-premierul Republicii Moldova, Ion Sturza, notează IPN.

Potrivit fostului prim-ministru, capitalul enorm de imagine de care se bucură şefa statului pe plan extern au înclinat balanţa în favoarea unui contract cu Gazprom, în baza unei formule avantajoase. Potrivit lui, încheierea contractului ar fi fost posibilă după ce Angela Merkel ar fi intervenit în favoarea Republicii Moldova.

Fostul prim-ministru Ion Sturza spune că preşedintele Maia Sandu ar fi coordonat echipa care a gestionat criza energetică, iar susţinerea manifestată de statele europene în raport cu Republica Moldova ar fi determinat Moscova să accepte vechea formulă de calcul a preţului.

„Celula de criză a fost condusă de Maia Sandu şi s-a descurcat foarte bine. În primul rând, au făcut multă gălăgie, zarvă, pe plan internaţional. Toate vizitele şi toată agenda externă chiar au jucat un rol pozitiv. Au fost contactaţi începând de la Erdogan şi Aliev şi terminând cu Casa Albă şi Merkel. După o intervenţie a lui Merkel şi, ulterior, a lui Putin la Miller s-a întâmplat miracolul. Moldova a jucat foarte bine cartea ţării mici care este umilită de Federaţia Rusă şi pe fondul discuţiilor legate de implicarea Rusiei în creşterea preţurilor la resursele energetice, asta ne-a ajutat mult”, a spus Ion Sturza în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chişinău.

Deşi guvernaţii au anunţat în repetate rânduri că este vorba despre o relaţie comercială dintre Gazprom şi Molovagaz, iar negocierile au vizat strict aspecte economice, fostul prim-ministru recunoaşte că discuţiile cu Gazprom au tentă politică. Sturza spune că funcţionalitatea deplină a Gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău i-a oferit Republicii Moldova spaţiu de manevră la negocieri.

„Nu se negociază contractul la Gazprom, poate doar formula, dar mesajul este politic şi nu trebuia să vină de la Kozak, dar mesajul (către Alexei Miller, şeful Gazpromului – n.r.) a venit de la un nivel mai înalt. Dacă erau socialiştii la guvernare am fi avut un preţ cu mult mai prost. Prin Gazoductul Iaşi-Chişinău a devenit clar că Republica Moldova nu mai depinde de vechea infrastructură. Această ţeavă, deşi nu are o capacitate spectaculoasă, satisface necesităţile malului drept (o anumită perioadă a anului – n.r). Din punct de vedere tehnic, Moldova nu are o problemă să-şi aducă gaz din alte surse decât din Rusia. Şi nu în ultimul rând, s-a înţeles bine că cheile soluţionării conflictului transnistrean nu mai sunt la Moscova, ci la Chişinău”, a spus Ion Sturza.

La data de 29 octombrie SA Moldovagaz şi Gazprom au semnat contractul de achiziţie şi livrare a gazului pentru o perioadă de 5 ani. Deşi formula de calcul a preţului nu este făcută publică, fiind invocat secretul comercial, vicepremierul Andrei Spînu spune că preţul de achiziţie pentru luna noiembrie este de aproximativ 450 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional