Ion Ceban a semnat codul de conduită electorală propus de societatea civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul Partidului Socialiştilor la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, a semnat miercuri, 2 mai, codul de conduită electorală şi memorandumul privind angajamentele viitorului primar, propuse de către reprezentanţii mai multor ONG-uri din Chişinău săptămâna trecută, transmite IPN.

„Sunt două documente, cred eu, importante. De aceea, am decis să dăm primii curs acestei solicitări care vine din partea diferitor organizaţii specializate din mediul societăţii civile – urbanism, construcţii, ecologie”, a declarat Ion Ceban într-o conferinţă de presă. 

Potrivit lui, multe dintre punctele înscrise în aceste două documente socialiştii le-au realizat pe parcursul anilor în care s-au aflat în Consiliul municipal Chişinău, iar altele se regăsesc în platforma electorală.

Acesta a dat citire prevederilor din memorandumul cu privire la angajamentele viitorului primar în faţa societăţii civile. Printre acestea se numără interacţiunea deschisă cu societatea civilă şi cu cetăţenii în baza unor principii clare. Candidatul PSRM a declarat că echipa sa este iniţiatoarea procesului de creare a consiliului municipal de participare, care se regăseşte în platforma sa electorală. Potrivit lui, până în toamnă urmează a fi create subconsilii de experţi pe fiecare domeniu de importanţă municipală.

Un alt punct din memorandum este organizarea concursurilor de angajare pe bază de competenţe şi merit. 

„Vreau să vă zic că este parte a programului nostru electoral. Întotdeauna am zis că în funcţii, în special cele de conducere, dar şi în altele, trebuie să se afle persoane profesioniste în primul rând”, a menţionat Ion Ceban.

Cât ţine de punctul cu referire la implementarea bugetului electronic şi respectarea procedurilor privind procesul bugetar, Ion Ceban spune că şi-a propus ca absolut toate rapoartele să fie publicate lunar. 

„Urmează să fie publicat în detaliu – planul, indicatorii, responsabilii şi cât costă orice acţiune a Primăriei. Şi acest lucru îl vom face în decurs de maximum o lună de la preluarea funcţiei de primar”, susţine Ceban.

Referindu-se la la codul de comportament corect al candidaţilor în timpul alegerilor la funcţia de primar, candidatul PSRM a dat asigurări că începând cu ziua de joi va participa la toate dezbaterile electorale organizate fie la TV, fie online, cu excepţia celor care se suprapun. 

De asemenea, candidatul a dat asigurări că nu va refuza dezbaterile publice iniţiate de societatea civilă, dar nici participarea la emisiuni sau interviuri, în cadrul cărora se abordează direcţiile ale activităţii Primăriei etc.

Ion Ceban a invitat şi ceilalţi candidaţi să semneze documentele propuse de societatea civilă, astfel încât să fie cât mai deschişi şi transparenţi unul faţă de altul, dar şi faţă de cetăţeni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro