Interviu Încă un jurnalist rus a fost reţinut la Aeroportul Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul rus Ilia Azarov a anunţat printr-un mesaj postat pe Facebook că a fost reţinut la Aeroportul Chişinău de poliţiştii de frontieră şi serviciile secrete din Republica Moldova.

Potrivit corespondentului special al portalului „Meduza”, Ilia Azarov, poliţiştii de frontieră şi reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate l-au reţinut la plecarea spre Rusia. „Mi-au verificat lucrurile personale. Au citit interviul cu Năstase ( n.r. – Andrei Năstase, unul din organizatorii protestelor din PMAN). Au identificat persoanele cu care m-am întâlnit la Chişinău. Mi-au cerut să deschid telefonul şi calculatorul, dar am refuzat să le spun parola. Nu le-am permis să apeleze pe nimeni, mă ameninţau că mă vor aresta”, a relatat jurnalistul rus. 

Azarov a mai spus că după verificări, poliţiştii şi colaboratorii SIS i-au luat carneţelul în care îşi făcea notiţe şi înregistrările audio. Potrivit declaraţiilor jurnalistului, imediat după aceasta a primit înapoi calculatorul şi telefonul. „M-au trimis să urc la bordul avionului chiar dacă eu strigam că este ilegal şi este încălcată libertatea presei. Chiar şi colegii lor ucraineni, care au o atitudine ostilă faţă de jurnaliştii ruşi, se comportă mai bine”, a mai spus Ilia Azarov. 

Jurnalistul a realizat un interviu la Chişinău cu unul din liderii Platformei „DA”, Andrei Năstase, şi s-a întâlnit şi cu alţi organizatori ai protestului din centrul Capitalei. Menţionăm că şi o echipă de jurnalişti ruşi de la „Lifenews” a fost reţinută la începutul acestei săptămâni la Aeroportul Chişinău, fiindu-i interzis accesul în Republica Moldova. Ministerul rus al Afacerilor Externe a reacţionat, criticând dur acţiunile Chişinăului. 

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți