În sarcina noului ministru al Economiei se află stoparea scurgerilor de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Noul ministru al economiei şi infrastructurii, Vadim Brînzan, a fost prezentat personalului ministerului astăzi, 17 iunie, de către premierul Maia Sandu. În prezentarea făcută, Maia Sandu a precizat că noul ministru are experienţă de lucru în SUA, de unde va aduce bune practici care pot fi implementate în Republica Moldova, transmite IPN.

„Sper ca dumneavoastră, împreună cu el, să faceţi lucrurile în interesul cetăţeanului”, a spus Maia Sandu în adresarea către angajaţii Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

Prim-ministrul a precizat că în sarcina lui Vadim Brînzan se află stoparea scurgerii de bani publici şi crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea economiei.

Vadim Brînzan a declarat că direcţiile principale de activitate sunt deconspirarea tuturor tranzacţiilor ilegale, demonopolizarea şi construirea unei economii competitive, deetatizarea care să atragă investiţii străine, inclusiv în companiile de stat şi dezvoltarea reală a economiei.

Vadim Brînzan are 48 de ani, este absolvent al Universităţii Harvard, iar din anul 2000 până în prezent a activat la mai multe instituţii financiar bancare din Statele Unite ale Americii. Vorbeşte fluent limbile română, rusă şi engleză.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE