În organismul lui Aleksei Navalnîi ar fi fost depistată o substanţă letală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ipoteza că principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit este confirmată parţial. Soţia politicianului spune că a fost informată de un reprezentant al Poliţiei de Transport că substanţa cu care Navalnîi ar fi fost otrăvit este identificată, însă acesta nu a dorit să spună exact despre ce substanţă este vorba, motivând că e „secretul anchetei”.

„Substanţa este periculoasă nu doar pentru viaţa lui Aleksei, dar şi pentru viaţa celor din jur. Cei care stau în apropierea lui (a lui Navalnîi) trebuie să fie echipaţi cu costume speciale de protecţie”, aşa i-ar fi spus omul legii soţiei lui Navalnîi, în timp ce ea se afla în biroul medicului şef al spitalului din Omsk, unde se internat Aleksei Navalnîi, scrie presa rusă.

Pe de altă parte, medicii resping ipoteza că Navalnîi a fost otrăvit. Aceştia afirmă că nu au identificat în organismul politicianului vreo substanţă toxică, scrie TASS. Şi reprezentanţii Poliţiei de Transport au refuzat oficial să confirme ipoteza otrăvirii lui Navalnîi.

Medicul şef al spitalului din Omsk susţine că Aleksei Navalnîi a suferit o tulburare metabolică, care ar fi cauzată de scăderea bruscă a nivelului de zahăr în sânge, scrie Ria Novosti. În plus, ar fi fost stabilit că Navalnîi nu a suferit un stop cardic şi nici nu a fost infectat cu COVID-19.

Principalul opozant al Kremlinului, avocatul Aleksei Navalnîi, a fost internat într-un spital din Siberia cu simptome de otrăvire. Starea sa este gravă, dar stabilă. Navalnîi a ajuns la terapie intensivă şi a fost conectat la aparate după ce i s-a făcut rău în avionul cu care se întorcea de la Tomsk la Moscova. 

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi depun eforturi ca să-l aducă pe opozantul rus în Germania pentru a fi tratat acolo, scrie „Bild”, notând să starea sa de sănătate este gravă.

Stuff-ul lui Navalnîi s-au adresat pentru ajutor Kremlinului, ca să-i ajute în transportarea acestuia peste hotare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, afirmat că este gata să ofere sprijin în ceea ce priveşte transferul lui Navalnîi într-un spital din afara Federaţiei Ruse, dacă vor exista asemenea solicitări. 

Deocamdată, medicii spitalului din Omsk, unde este spitalizat Navalnîi, nu permit ca acesta să fie transferat, motivând că starea în care se află politicianul este prea gravă. Pe de altă parte, sprijinătorii opozantului afirmă că acest lucru se face intenţionat, pentru a nu putea fi stabilită substanţa cu care el a fost otrăvit.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"