În două săptămâni încep lucrările de reparaţie a 2.600 kilometri de drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reparaţie la cei 2.600 de kilometri de drum, reabilitaţi în cadrul programului naţional „Drumuri Bune 2” vor începe în două săptămâni. Ultimele pregătiri pentru lansarea proiectului au fost examinate la o şedinţă convocată de prim-ministrul Pavel Filip cu responsabilii din domeniu, transmite IPN.

„Proiectele bune trebuie să continue. Unul dintre acestea este şi programul naţional „Drumuri Bune”, care s-a dovedit a fi de succes. Ne-am convins de acest lucru inclusiv în campania electorală, când oamenii ne mulţumeau pentru drumul reparat în satul lor”, a spus Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă, remis de Guvern.

În acest an, în cadrul programului „Drumuri Bune 2” vor fi reparaţi cu o mie de kilometri de drum mai mult decât anul trecut.

Elaborarea Programului „Drumuri Bune 2” a început încă în noiembrie 2018, fiind solicitate propuneri de la autorităţile publice locale. Deciziile de selectare a porţiunilor de drum pentru reparaţie au fost aprobate la şedinţele Consiliilor locale, pentru a exprima interesul întregii comunităţi.

Prin intermediul Programului „Drumuri Bune”, în anul 2018 au fost reparaţi circa 1600 de kilometri de drum în localităţile din ţară.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort