În contractul privind administrarea blocului de locuinţe sunt atestate clauze abuzive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a depistat unele nereguli în contractele privind administrarea blocurilor FOTO Adevărul

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a constat clauze abuzive în contractul privind administrarea blocului de locuinţe şi anunţă că va solicita responsabililor din cadrul Primăriei Chişinău anularea prezentului contract şi modificarea acestuia conform tuturor rigorilor legale.

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor informează consumatorii care au semnat deja aceste contracte să solicite administratorilor fondurilor locative anularea lor până la aducerea documentului în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Întru evitarea clauzelor abuzive în contractele încheiate, agenţia recomandă consumatorilor, înainte de a semna, să citească bine contractul şi să ceară întotdeauna detalii despre clauzele pe care nu le înţeleg.

Un contract trebuie conţină informaţii complete şi precise privind obiectul contractului, momentul începerii şi cel al încetării contractului (durata), drepturile şi obligaţiile părţilor, preţ/tarif, comisioane, dobânzi sau alte taxe, penalităţi, despăgubiri, modul de prestare a serviciului şi prevederi privind rezilierea/rezoluţiunea contractului.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate