Implementarea Acordului de Asociere cu UE, în atenţia delegaţiei Parlamentului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarii din Comisia pentru Afaceri Externe şi Comisia pentru Bugete vor vizita Republica Moldova pentru a evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE şi a monitoriza eficienţa utilizării sprijinului financiar din partea UE.

Delegaţia Comisiei pentru Afaceri Externe este condusă de Laima Liucija Andrikienė, iar cea a Comisiei pentru Bugete de Siegfried Mureşan. 

Agenda vizitei include întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, preşedinţii comisiilor permanente şi ai fracţiunilor parlamentare. Şefii delegaţiilor Comisiei pentru Afaceri Externe şi Comisiei pentru Bugete vor susţine, la Parlament, o conferinţă de presă.

Potrivit programului, delegaţia Parlamentului European va mai discuta cu prim-ministrul Pavel Filip, preşedintele Igor Dodon, cu membrii Guvernului, reprezentanţii CNA, CEC, BNM, reprezentanţii organizaţiilor financiare internaţionale, societăţii civile şi ai partidelor extraparlamentare.

Subiectele discutate în cadrul întrevederilor vor viza progresul reformelor, aspecte legate de statul de drept, buna guvernare, domeniile justiţiei şi mass-media, precum şi evaluarea acţiunilor de luptă împotriva corupţiei.  

Europarlamentarii din Comisia pentru Afaceri Externe şi Comisia pentru Bugete vor efectua şi o vizită în raionul Hânceşti, unde vor discuta cu reprezentanţii autorităţilor locale, partidelor politice şi societăţii civile.

Ulterior, delegaţia Parlamentului European va vizita Ucraina pentru a evalua gradul de implementare a Acordului de Asociere Ucraina – UE.

Despre rezultatele misiunilor în Republica Moldova şi Ucraina europarlamentarii vor raporta în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe şi Comisiei pentru Bugete. Vizita delegaţiei Parlamentului European în Republica Moldova are loc în perioada 2-6 aprilie 2018.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete