Ilan Shor: Nu sunt vinovat nici în faţa statului şi nici în faţa societăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhiva Adevărul

Primarul de Orhei, Ilan Shor, aflat în arest la domiciliu fiind vizat în două dosare penale, a publicat marţi, 4 octombrie, un mesaj pe pagina sa de Facebook adresat orheienilor. Edilul se declară optimist în ceea ce priveşte eliberarea sa şi posibilitatea de a dezvolta oraşul Orhei.

„Dragi susţinători, orheieni, prieteni! Vreau să Vă mulţumesc în repetate rânduri pentru curajul şi puterea de a lupta împreună în faţa nedreptăţilor.

Acţiunea de ieri a demonstrat, încă o dată, întregii ţări că suntem o echipă mare, unită şi gata să lupte până la capăt.

Am colaborat şi voi continua să conlucrez cu instituţiile de resort în cazul anchetei. Acest fapt este demonstrat inclusiv prin avansarea ei. Nu sunt vinovat nici în faţă statului şi nici în faţa societăţii. Contez pe profesionalismul şi echidistanţa justiţiei care trebuie să-şi facă munca cu mult obiectivism. Sunt sigur că suntem tot mai aproape de etapa finală şi cunoaşterea adevărului de întreaga societate.

Îmi fac griji pentru candidatul înaintat de partidul pe care îl conduc, fiindcă se află în condiţii inegale cu alte formaţiuni politice care participă la cursa prezidenţială, ceea ce contravine atât Codului Electoral, cât şi Legii cu privire la partide şi alte organizaţii social-politice.În acest sens contez mult pe echidistanţa şi obiectivismul Misiunii OSCE în monitorizarea desfăşurării campaniei electorale.

Vom demonstra întregii ţări că realizările şi transformările prin care a trecut oraşul Orhei pot fi, şi trebuie neapărat, extinse în întreaga ţară.
Facem promisiuni şi le realizăm!
Astăzi - la Orhei, mâine - în toată ţara! Cu respect profund, Ilan Şor!”, a scris Shor pe pagina sa de Facebook prin intermediul avocaţilor.

Amintim că Ilan Shor a fost reţinut pe 22 iunie 2016. Acesta este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani într-un dosar ce vizează devalizarea Băncii de Economii cu peste 5 miliarde de lei. El pledează nevinovat. Shor se află în arest la domiciliu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”