Igor Dodon, decis să încalce conştient Constituţia. Preşedintele afirmă că nu va promulga nici pentru a doua oară legea ce interzice propaganda rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Igor Dodon susţine ferm că, deşi Constituţia îl obligă să promulge legile adoptate de Parlament dacă acestea sunt întoarse preşedintelui spre promulgare pentru a doua oară, această practică nu se va respecta şi în cazul promulgării legii ce prevede interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova.

Conştientizând că nerespectarea Legii Supreme duce la suspendarea şefului statului din funcţie, apoi la declanşarea unui referendum naţional de demitere a preşedintelui ţării, Igor Dodon a declarat că este gata mai curând să treacă prin acest proces, decât să-şi asume promulgarea legii ce interzice emisiunile politico-analitice ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova.

„Dacă ei cred că prin interzicerea televiziunilor ruseşti pe ei îi vor iubi mai mult, pentru că poporul nu va fi informat şi va vota pentru democraţi, pentru Maia Sandu sau Ghimpu, asta nu se va întâmpla. Poporul va fi informat, vor privi prin Internet”, a declarat Igor Dodon miercuri, 20 decembrie, într-o ediţie specială la Accent TV.

Şeful statului a subliniat că a refuzat să promulge legea ce interzice propaganda rusă şi că a întors-o Parlamentului spre reexaminare, însă consideră că majoritatea parlamentară o va revota, fapt ce-l obligă de această dată să o promulge.

„Desigur, în acest caz situaţia e scrisă mai explicit în Constituţie, că preşedintele trebuie să semneze a doua oară ş.a.m.d., dar eu nu am de gând să semnez. Eu cred că acei oameni care m-au votat pe mine, dar şi majoritatea cetăţenilor mă vor susţine. Dacă Parlamentul va considera că Dodon a încalcat grav Constituţia, haideţi să mergem la referendum”, a specificat preşedintele.

El a mai adăugat că înţelege că această lege este îndreptată nu doar împotriva propriilor cetăţeni, dar şi contra Rusiei.

    
Precizăm că, potrivit articolului 93 (2) din Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

În cazul în care preşedintele ţării a încălcat Constituţia, Parlamentul este în drept să-l suspende din funcţie, pentru a iniţia procedura de desfăşurare a unui referendum naţional privind demiterea din funcţie a acestuia.

Dodon a declarat în mai multe rânduri că este dispus oricând să treacă printr-un astfel de referendum, pe motiv că este sigur că alegătorii vor vota împotriva demiterii sale.

Preşedintele Igor Dodon a refuzat să promulge legea ce interzice propaganda rusă în Republica Moldova, prin restricţionarea emisiunilor politico-analitice transmise de posturile ruse de televiziune. Şeful statului a decis miercuri, 20 decembrie, să întoarcă Parlamentului legea respectivă spre reexaminare, invocând că se încalcă drepturile omului la libera exprimare.

Proiectul de lege privind modificarea Codului Audiovizualului, prin care se propune interzicerea propagandei ruse în Republica Moldova, a fost votat de Parlament joi, 7 decembrie, în două lecturi. Proiectul de lege a fost susţinut de către 61 de deputaţi.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată