Guvernul i-a luat lui Şelin terenurile de la Valea Morilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lui Şelin îi aparţinea şi o parte din plajă

Mai multe terenuri de pământ aflate în gestiunea subzonei Zonei Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chișinău", care și-a încetat activitatea la 6 august curent, vor trece în folosința CIE „Moldexpo", societatea pe acțiuni cu capital de stat, aflată în subordinea Ministerului Economiei.

Potrivit proiectului de lege, terenul ce constituie proprietate exclusivă a statului cu suprafață totală de 1,8 ha, aplasat pe strada Ghioceilor 1 din sectorul Buiucani, precum și un teren adiacent de 4 ha, din teritoriul „Valea Morilor", vor trece din folosința Zonei Antreprenorialului Liber „Expo-Business-Chișinău" în folosința Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo".

De asemenea, potrivit deciziei, va fi transmis în gestiunea „Moldexpo" o porțiune de drum de acees comun cu lungimea de 148 metri, în valoare de circa 343 mii lei, amplasată pe teritoriul subzonei din str. Ghioceilor nr.1, informează unimedia.md.

În luna iulie edilul Capitalei Dorin Chirtoacă a declarat că nu poate continua lucrările de renovare a zonei de agrement din parcul Valea Morilor fiindcă 3,5 hectare de aici sunt ale liderului Partidului Social Democrat, Victor Şelin. Primarul l-a învinuit că politicianul, acum 6 ani, ar fi pus mâna ilegal pe aceste pământuri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi