Guvernul de la Chişinău va organiza o serie de evenimente dedicate Zilei Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Europei va fi marcată în Republica Moldova printr-o serie de evenimente organizate de Executiv pe parcursul lunii mai, transmite IPN. În acest sens, pe 13 mai, Ziua Europei urmează a fi celebrată alături de partenerii din Uniunea Europeană în grădina publică „Ştefan cel Mare”, unde va fi amplasat tradiţionalul Orăşel European.

Premierul Filip a îndemnat toate instituţiile statului să participe la eveniment.

„Activităţile organizate sunt foarte importante pentru că la baza programului nostru de guvernare este Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Ne reuşeşte să sporim popularitatea Uniunii Europene în rândurile cetăţenilor noştri şi sunt sigur că, dacă vom continua în acelaşi ritm, parcursul european al ţării noastre va deveni ireversibil”, a subliniat prim-ministrul.

Ziua Europei este marcată anual de către comunitatea europeană şi ţările partenere pe 9 mai. Sărbătoarea a fost instituită în memoria ministrului afacerilor externe al Franţei, Robert Schuman, care este considerat iniţiatorul fondării Uniunii Europene

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă