Gazprom: Până la finele anului vom avea o decizie a instanţei privind recunoaşterea unei datorii de jumătate de miliard de dolari a Moldovagaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ din Federaţia Rusă a finalizat încă la 30 august 2013, examinarea cererii depusă de Gazprom în privinţa unei restanţe la plata gazului livrat în anul 2010, potrivit raportului pentru trimestrul III al companiei ruse.

Gigantul rus al gazelor anunţă că a depus încă luna februarie 2013 la Arbitrajul Comercial Internaţional de la Moscova o cerere privind încasarea datoriei şi menţionează că se aşteaptă ca în lunile noiembrie-decembrie 2013 va fi emisă şi decizia.

Această pretenţie este a opta din ultimii cinci ani şi aduce valoarea datoriilor ce ar urma a fi încasate de la Moldovagaz la circa 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă mai puţin de 5%, sunt restanţe ale Chişinăului.

Restul sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană, care din anul 2006 nu achită nici-un ban pentru metanul livrat de Gazprom.

În anul 2010, Tiraspolul a acumulat restanţe - 523 de milioane de dolari, în anul 2011 – alte 702 milioane, iar pentru anul trecut cifra a urcat la circa 840 de milioane de dolari.

În consecinţă, datoriile totale pentru gaze ale regiunii au depăşit deja patru miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG