GALERIE FOTO Operaţiunea „apartamentul nebunului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum să te pricopseşti cu bani sau cu o locuinţă în Capitală? Simplu. Găseşti un bătrân bolnav pe care îl duci la notar şi obţii o procură. Îi vinzi casa, iar pe el îl bagi la Psihiatrie. Aşa a păţit-o un retardat care s-a pomenit peste noapte în stradă. În câteva săptămâni, garsoniera sa a fost vândută de două ori.

La 62 de ani, Vladimir Supel gândeşte ca un copil de 4 ani. Medicii i-au pus încă în copilărie „ştampila" de înapoiat mintal. Toată viaţa a fost îngrijit de mama sa, care a decedat acum 5 ani. A rămas singur într-un apartament din sectorul Buiucani al Capitalei. Viaţa celor din jur a devenit un coşmar. Bătrânul aduna în casă mormane de deşeuri, iar în scurt timp locuinţa s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi.

Bolnavul a devenit povara tuturor: a vecinilor, care nu mai suportau putoarea, a autorităţilor, care nu îndrăzneau să intre în casă, şi a rudelor, care practic l-au lăsat în voia sorţii. Deşi are câţiva fraţi şi surori, nimeni şi niciodată nu a vrut să-i fie tutorele bărbatului declarat incapabil de instanţă, acum un an.
Abandonat de toţi, bătrânul a ajuns la 30 mai la Spitalul de Psihiatrie. Peste două săptămâni, apartamentul său de 31,5 metri pătraţi a fost vândut lui Vladimir Perşacov (26 de ani).

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat de cunoscutul notar Viorica Nagacevschi, Vladimir Supel şi-ar fi vândut casa cu 10.000 de euro, în timp ce se afla în spital. Bătrânul a fost reprezentat de un tânăr din Chişinău de 22 de ani, Evgheni Veselnoi, în baza unei procuri întocmite de un alt notar, Maria Colomeeţ, în luna martie. Tânărul nu are un serviciu stabil şi munceşte cu ziua în construcţii. „Nu-l cunosc pe Vladimir Supel. Lăsaţi-mă în pace! Am explicat deja totul la Poliţie", ne spune Veselnoi.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO!

VÂNDUT A DOUA OARĂ
Cumpărătorul Vladimir Perşacov nu are un domiciliu înregistrat. Rudele lui spun că nu l-au mai văzut de ani buni şi nici nu ştiu cu ce se ocupă.
Am bătut la uşa locuinţei care ar fi trebuit să-i aparţină. Surpriză însă. Transpirat şi murdar de praf şi ciment, ne-a ieşit în prag Nicolae Damian (33 de ani). Bărbatul se prezintă drept stăpânul apartamentului. „L-am cumpărat acum două săptămâni cu 22.500 de euro. Am găsit anunţul în ziarul «Makler». Am fost la notar şi totul e în regulă!", ne asigură el.

Noul proprietar a scos gunoiul din casă şi a ras tencuiala de pe pereţi până la cărămidă. „Probabil, voi mai investi aici vreo 10.000 de euro. Era un miros îngrozitor când l-am găsit, dar o să-l restabilesc", povesteşte Damian.

Organul de tutelă şi curatelă unde Supel se află la evidenţă urma să fie anunţat despre tranzacţie. „Nimeni nu ne-a informat despre vânzarea apartamentului. Cu părere de rău, avem ce avem. Întrebaţi notarii şi judecătorii", ne-a sugerat Victor Anton, vicepretorul sectorului Buiucani. Oamenii legii au pornit o urmărire penală pe acest caz după ce unul dintre fraţii victimei s-a plâns la Poliţie.

„Mă întreb cum au reuşit să vândă apartamentul, dacă fratele meu nu ştie nici să scrie, nici să citească. Mi-a spus că a semnat o hârtie după ce a fost hrănit de nişte străini. Sărmanul, nu avea nici buletin de identitate. I l-au făcut cu puţin timp înainte de a întocmi procura", se revoltă Victor Supel.

VEZI AICI VIDEO PRO TV

„Îmi trec pragul 50 de oameni pe zi"

Notarul Maria Colomeeţ, care a întocmit o procură pe numele lui Evgheni Veselnoi acum patru luni, nu-şi mai aminteşte de acest caz. Femeia a refuzat să se întâlnească cu reporterul „Adevărul". „Nu vreau să comentez, pentru că nu am făcut nimic greşit. Timp de 5-10 minute, cât stă în birou un client, nu pot să-mi dau seama dacă este un om bolnav sau sănătos. Nu pot să-i apreciez acţiunile cât întocmesc o procură. Întreb: «vreţi să faceţi procura?», iar ei îmi răspund «da». Pe zi, îmi trec pragul peste 50 de oameni, cum pot să-mi amintesc?", ne-a spus la telefon.

În schimb, Viorica Nagacevschi, care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, ţine minte tranzacţia. Potrivit notarului, colega sa care a întocmit procura era obligată să-l identifice pe Vladimir Supel cu capacitatea deplină de exerciţiu. „Nu pot să pun la îndoială acţiunile ei pentru că Evgheni Veselnoi a venit la mine cu o procură făcută legal. Era valabilă. Sarcina mea a fost să o verific. Deci contractul meu este legal", dă asigurări Nagacevschi.

În instanţă, dreptatea este de partea noilor stăpâni

Cazul lui Vladimir Supel nu este singurul de acest fel. Anterior, „Adevărul" a scris despre Neonila Grimalschi, de 50 de ani din Chişinău, care a ajuns în stradă după ce şi-a incendiat apartamentul. Contrar legii, casa femeii a fost vândută, iar ea a ajuns boschetară. Locuieşte acum la periferia oraşului, pe ruinele unei bănci din perioada sovietică.

Şeful Departamentului Urmărire Penală a Ministerului de Interne, Gheorghe Malic, ne-a explicat că, de obicei, în instanţă, dreptatea este de partea noilor stăpâni. „Este greu de demonstrat dacă stăpânul a fost înşelat sau şi-a vândut de bună voie locuinţa. În astfel de cazuri, garanţia este oferită doar de notar. Acesta are obligaţia să se convingă că persoana nu este influenţată sau că cel care pretinde la apartament nu abuzează de bunătatea lui", explică Gheorghe Malic, fost avocat.


Citeşte cele mai noi ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md