Femeile vor ca bărbaţii să se implice activ în creşterea şi educarea copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inegalitatea de gen este un fenomen răspândit în Republica Moldova. FOTO Arhivă Adevărul

Femeile din Republica Moldova îşi doresc ca bărbaţii să se implice mai activ în promovarea egalităţii de gen, dar şi în alte domenii ale vieţii sociale şi familiale de care de obicei se ocupă femeile. Astfel, doamnele sunt de părere că bărbaţii trebuie să participe în mod egal la creşterea şi educarea copiilor.

Inegalitatea gender predomină în societatea din Republica Moldova, iar cele mai întâlnite forme ale acestui fenomen sunt toleranţa faţă de violenţă, împărţirea inegală a responsabilităţilor în familie, implicarea redusă a femeilor în viaţa politică. Totodată, politicile care ţin de egalitatea de gen au drept obiectiv implicarea femeilor, iar părerea bărbaţilor referitor la acest subiect era lăsată în urmă, se arată în studiul „Bărbaţii şi egalitatea de gen în Republica Moldova”, realizat de Centrul de Drept al Femeii, transmite IPN.

Studiul reprezintă un instrument de cercetare a atitudinilor şi politicilor în domeniul egalităţii de gen, dar şi a practicilor bărbaţilor în diferite domenii, precum viaţa publică, viaţa de familie, responsabilităţile pe care le au la creşterea şi educarea copiilor.„Până acum, politicile care ţin de egalitatea de gen au drept obiectiv implicarea femeilor, iar ceea ce cred bărbaţii şi implicarea lor era lăsată în urmă. Acum este o schimbare de paradigmă, dorim ca bărbaţii să aibă un rol activ în promovarea egalităţii de gen”, spune Angelina Zaporojan-Pîrgari, preşedintele Centrului de Drept al Femeilor.

Violenţa în familie este cea mai gravă formă de inegalitate de gen. „Atât femeia, cât şi bărbatul acceptă violenţa de cele mai dese ori. Femeile sunt de acord să accepte violenţa pentru a-şi păstra familia. Acest comportament se perpetuează de la generaţiile mai în vârstă şi pe care cei mai mulţi îl preiau şi-l transmit mai departe familiilor. Anume stereotipurile perpetuează inegalitatea de gen”, afirmă Diana Cheianu-Andrei, directorul Centrului de Investigaţii şi Consultanţă „Sociopolis”.

 O altă diferenţă gender se referă la implicarea profesională a femeilor. „Cu părere de rău, femeia continuă să se vadă în rolul casnic, tot aşa o vede şi bărbatul. Este important că ea se realizează în rolul de mamă, dar ea trebuie să se realizeze şi profesional. O schimbare la acest capitol se referă la generaţiile tinere, cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani”, precizează sociologul Diana Cheianu-Andrei.

Potrivit viceministrului în exerciţiu al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Nighina Azizov, violenţa poate fi combătută doar dacă este sesizată. „Cadrul legal există, dar mecanismele de implementare a acestuia sunt mai dificile, pentru că victimele violenţei nu raportează cazurile”, afirmă aceasta.

Studiul „Bărbaţii şi egalitatea de gen în Republica Moldova” a fost realizat la iniţiativa Centrului de Drept al Femeii. Pentru realizarea cercetării au fost intervievaţi 2.000 de respondenţi, dintre care 500 de femei şi 1.500 de bărbaţi, cu vârsta cu prinsă între 18 şi 60 de ani.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie