EDITORIAL Sindromul Prepeleac

Guvernarea a făgăduit, iar alegătorii au tras nădejde. Şi degeaba, deocamdată. Aşa cum s-a pomenit acum, în faţa a tot mai mult circ şi a tot mai puţină pâine, alegătorul moldovean se simte ca Dănilă Prepeleac.

Ca în prima parte a poveştii, de fapt, când a crezut că face târg bun la iarmaroc. Pe piaţa politică, în cazul nostru. Dracii, pe care eventual să-i păcălească, vor veni mai târziu. Dar nu se ştie, încă, dacă va mai reuşi. Pentru că şi aceştia se „reciclează" în duhul vremii. Şi, la urma urmei, au şi ei lecturi, inclusiv din Ion Creangă.

Cu trăsura politică înglodată, vizitiii se ciondănesc şi se acuză reciproc. În loc să-şi caute de drum, ei au tot învăţat până acum bărbieritul pe capul celuilalt, decât al său. Acum, într-un târziu, nici măcar nu ne dăm seama dacă sunt bine raşi. Dar că sunt cam prost dispuşi e cu siguranţă. Şi este uimitor cum păţaniile altora, trecuţi politiceşte în nefiinţă, nu le-au fost de învăţătură.

Mulţi au fost şi sunt cu steagul zdrenţuit, semn al cinstei pentru oastea îndrumată de ei. Doar că lupta, deseori, s-a dat greşit, cu mintea dintâi, înfierbântată, nu cea de pe urmă.

Zilele trecute, unul dintre entuziaştii, altădată, fruntaşi ai unui partid mi-a recunoscut: „... chiar am îndoieli dacă m-aş mai vota pe mine însumi în anticipate". Iar dacă demoralizarea a ajuns chiar şi printre cătanele din avangardă, e semn sigur că, deja, căpeteniile cochetează în orbirea lor cu ideea „după noi măcar şi potopul".

Sigur că mulţi din actuala alianţă au în comun doar faptul că şi-au uscat rufele la acelaşi soare. Şi sigur că, atunci când s-a format actuala guvernare, logica a fost: acceptăm şi mere găunoase în coş, doar ca acesta să fie suficient de plin.

Dar acum nu mai e timp pentru lupte sub plapuma caldă a puterii. Răsturnatul coşului la picioarele celora care abia aşteaptă să se aplece şi să-l ridice nu este cea mai înţeleaptă soluţie.

Victoriile partinice în condiţiile de acum nu pot fi decât a la Pirus, iar timpul necesar pentru a înţelege acest lucru a fost deja irosit. Şi numai de asemenea victorii nu are acum nevoie Republica Moldova. Ţara în care oiştea ori dă în gard, ori se întoarce cu 180 de grade. E vremea ca cineva să dezlege funia de la par.

Pentru că doar orbii nu văd că acum e vremea cea mai prielnică pentru a ne apropia de beneficiile UE. Unii demnitari europeni mai că ţipă acest lucru, ca pentru surzi, la urechea celora care hotărăsc soarta politică a Republicii Moldova. Şi în zadar... Iar UE nu crede în lacrimi. Nici măcar în cele târzii ale politicienilor care, că să-l parafrazăm pe moldoveanul mai deştept altădată, nu fac altceva decât să-şi ascută dinţii.

După ce că Republica Moldova are (cum spun străinii, cel puţin) cea mai bună politică externă de la Ştefan cel Mare încoace, poate că se pune totuşi mână de la mână şi se face şi niţică politică internă coerentă. Bazată pe strategii, nu pe hârjoneală tactică păguboasă.

Pentru că iluzia bravilor noştri luptători politici - „ori tot, ori nimic" - nu mai există, nu mai este o opţiune. Rămâne doar „ce se mai poate". O iluzie şi asta?