EDITORIAL: Chișinăul sub buldozere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Ciobanu

Capitala Moldovei trece printr-o febră a demolărilor. Sunt făcute praf edificii incluse, cândva, în ceea ce unii se mai încăpăţânează să considere a fi „centrul istoric".

Ultima victimă se numeşte Casa Poştei - o veche construcţie din str. Vlaicu Pârcălab, plasată în coasta arogantului hotel „Leogrand". Casa Poștei deranja peisajul cu înfăţișarea ei „din alte timpuri" şi prin modestia arhitectonică. Cineva a pus ochii pe terenul respectiv cu intenţia să ridice acolo un centru comercial.

Societatea civilă a protestat, dar prea târziu: buldozerele n-au fost impresionate. Grupului de apărători ai venerabilului edificiu i s-a alăturat în ultimul moment şi primarul Dorin Chirtoacă, dar nici el nu a reușit să oprească demolarea. Ne întrebăm cât va mai dura acest „măcel" în Chişinău, un oraş ce riscă să rămână fără identitate. Protestul edilului-șef este surprinzător şi aproape suprarealist: domnia sa se află la al doilea mandat de primar şi a avut suficient timp să destrame reţeaua complicităţilor şi a corupţiei funcţionăreşti care s-a cuibărit de decenii în sediul instituţiei pe care o păstorește. Oprirea demolărilor, conservarea clădirilor de patrimoniu din Chișinău ar fi fost un punct preţios în palmaresul lui Dorin Chirtoacă, întrucât asfaltarea, renovarea apeductelor, iluminarea străzilor, încălzirea locuinţelor sunt lucruri mai complicate, mai greu de realizat.

N-ai cum să faci ordine de unul singur într-un viespar, dar măcar să apelezi mai des la opinia publică, să divulgi urzelile necurate la care participă oameni de afaceri, angajaţi ai primăriei și înalţi demnitari din fosta guvernare și din administraţia actuală, dacă dispui de asemenea informaţii! Primăria nu a avut voinţă, funcţionarii săi, probabil, nu au rezistat unor tentaţii financiare: se știe că demolarea caselor vechi și construirea de noi imobile este un business foarte profitabil în capitală.

Casa Poștei a fost pusă la pământ: ce monument proscris mai urmează?... Locuitorii mai vârstnici ai urbei ar putea întrezări în actuala furie a demolărilor o funestă tradiţie. După ce a trecut printr-un cutremur devastator în 1940, un an mai târziu, în Chișinău, a fost pusă în aplicare tactica „pământului pârjolit", ordonată de Stalin. Pe 13 iulie 1941, grupuri de diversioniști ai NKVD-ului au dinamitat sute de edificii ridicate în interbelic și în epoca ţaristă. Când a intrat Armata Română în Chișinău, potrivit unor mărturii, în zona istorică a orașului se distingeau mai clar doar trei clădiri, ca niște statui funerare în mijlocul unui cimitir de piatră învăluit în praf și în fumul incendiilor...

Azi, în lipsa unui plan de urbanizare care să propună soluţii de reabilitare și adaptare a centrului istoric la necesităţile dezvoltării moderne, arbitrarul construcţiilor „ciocoiești" a pus stăpânire pe oraș. Cine să mai audă zgomotul produs de prăbușirea zidurilor vechi, a arhitravelor împodobite cu ornamente, dacă Alianţa pentru Integrare Europeană se demolează ea însăși cu nesecată energie, sub ochii unei populaţii dezorientate, învrăjbite de propagandă comunistă? Măcar să nu se ajungă la răfuieli de stradă.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare