Drumurile de acces spre posturile vamale de frontieră vor fi reparate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Vamal din Republica Moldova anunţă că iniţiativa privind necesitatea reabilitării drumurilor de acces spre posturile vamale de frontieră a primit susţinerea Ministerului Economiei şi Infrastructurii. La prima etapă, proiectul de reabilitare vizează construcţia capitală a celor mai impracticabile porţiuni de drum.

Este vorba despre tronsoanele care duc spre punctele de trecere „Larga-Kelmenţî” (circa 5 kilometri), „Unguri-Bronniţa” (circa 6,3 kilometri) şi tronsonul cuprins între punctele de trecere „Giurgiuleşti-Reni” şi „Giurgiuleşti-Galaţi” (circa 1,2 kilometri). 

Porţiunile de carosabil care urmează a fi reparate, dar şi măsurile ce necesită a fi întreprinse în acest sens au fost discutate în cadrul întrevederii directorului general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu secretarul de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii în domeniul construcţiilor şi infrastructurii drumurilor, Anatol Usatîi.

Actualmente, starea nesatisfăcătoare a drumurilor de acces către „Larga-Kelmenţî” îi determină pe participanţii la traficul transfrontalier să opteze pentru posturile vamale „Otaci” sau „Criva”, unde, în consecinţă, este atestat cel mai mare flux de maşini de la frontiera moldo-ucraineană. 

Potrivit datelor oficiale, posturile vamale „Otaci” şi „Criva” sunt traversate săptămânal de circa 6.449 şi respectiv, 5.916 unităţi de transport, în timp ce prin „Larga-Kelmenţî” sunt consemnate în Registrul traversărilor doar 941 de autovehicule.  

Astfel, reabilitarea acestor sectoare de drum ar permite degajarea traficului prin cele două posturi vamale, iar odată cu instituirea controlului vamal în „Unguri-Bronniţa”, fluxurile menţionate s-ar dispersa şi mai mult.

De asemenea, se preconizează ca proiectul de reabilitare să includă şi reparaţia porţiunilor de drum din proximitatea zonelor de control vamal care urmează a fi inaugurate la Sculeni, Costeşti şi Giurgiuleşti, precum şi extinderea acostamentului drumurilor de acces spre noua zonă de control vamal din Otaci.

În cadrul aceluiaşi proiect este planificată şi reabilitarea căii de acces spre postul vamal „Palanca” din direcţia RM, iar porţiunea de drum înspre Ucraina va fi construită în cadrul proiectului de construcţie a punctului de trecere „Palanca” pentru realizarea controlului comun pe teritoriul ţării noastre. 

Extinderea zonei de control vamal şi construcţia sectorului de drum spre Ucraina va fi realizată prin intermediul PNUD Moldova, care este şi partenerul de implementare a proiectului de construcţie a noului punct de trecere. Costul lucrărilor pentru ambele porţiuni de drum este estimat la aproximativ 730.000 euro, bani care urmează a fi alocaţi din fondurile guvernamentale.

Este de menţionat că aceeaşi problemă este atestată şi în cazul drumurilor de acces de pe teritoriul Ucrainei, motiv pentru care subiectul urmează a fi inclus pe agenda următoarelor şedinţe interguvernamentale, astfel încât demersurile de reabilitare a respectivelor porţiuni de carosabil să fie iniţiate şi de Ucraina.

„Reabilitarea infrastructurii posturilor vamale şi cea a căilor de acces reprezintă unul dintre obiectivele de bază ale Serviciului Vamal pentru anul 2018, prin urmare, întreprindem toate măsurile pentru a accelera implementarea acestor proiecte menite să vină în sprijinul tuturor participanţilor la traficul transfrontalier.”, a punctat Vitalie Vrabie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG