Doi poliţişti şi un civil, trimişi în judecată pentru trafic de droguri. Oamenii legii riscă până la 15 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a doi poliţişti, unul din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana şi altul de la Inspectoratul de Poliţie Botanica, pentru circulaţia ilegală a drogurilor în proporţii deosebit de mari, în scop de înstrăinare.

Împreună cu cei doi poliţişti, pe banca acuzaţilor va compărea şi un civil, acuzat de circulaţia ilegală a drogurilor în proporţii mari.

Respectiva cauză penală a fost iniţiată pe 16 iunie curent, fiind identificat un locuitor al Capitalei pentru punerea ilegală în circulaţie a materiei prime, utilizată la confecţionarea pastilelor extasy. Fiind audiat de procurori, acesta a declarat că a obţinut drogurile pentru realizare de la un poliţist din cadrul IP Botanica.

Urmare acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie, pe 20 iulie curent, a fost prins în flagrant angajatul I Botanica, în momentul transmiterii drogurilor în proporţii deosebit de mari.

Poliţistul a indicat la rândul său că, în schema infracţională mai este implicat un coleg de-al său, care activează în calitate de ofiţer de investigaţii din cadrul IP Ciocana.

Astfel, în rezultatul măsurilor speciale de investigaţii, realizate de Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Ciocana, de comun cu angajaţii Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI, a fost reţinut şi angajatul IP Ciocana în timp ce primea de la colegul său de la Botanica suma de 26.000 lei, ce constituie o parte din banii ce urma să-i primească pentru drogurile transmise anterior.

Toţi învinuiţii în acest dosar şi-au recunoscut pe deplin vinovăţia în comiterea infracţiunilor imputate. Recent, poliţiştii au fost eliberaţi din funcţie, actualmente, unul dintre aceştia fiind cercetat în arest la domiciliu, iar celălalt – având interdicţia de a părăsi ţara.

Dacă vinovăţia lor va fi probată în instanţa de judecată, foştii poliţişti riscă pînă la 15 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani, iar persoana civilă riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 al 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani