Dodon dezminte că va încerca să ajungă în funcţia de prim-ministru: „Ar fi cea mai mare greşeală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, a negat informaţia apărută în spaţiul public potrivit căreia  dânsul ar încerca să ajungă în funcţia de prim-ministru, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale. Igor Dodon a declarat că această informaţie „este o mare aberaţie”, iar dacă el va încerca acum să ajungă premier „ar fi cea mai mare greşeală”.

Igor Dodon a menţionat că este exclus ca el să-şi dea demisia până pe 23 decembrie, adică până Maia Sandu este învestită în funcţie, în aşa fel ca Zinaida Greceanîi, şefa Parlamentului, să deţină temporar funcţia de şef de stat ca să-l desemneze pe el în calitate de premier.

Igor Dodon a accentuat că premierul Ion Chicu nu-şi va da demisia, deoarece este „iresponsabil” să facă acest lucru pe timp de iarnă şi pandemie. În plus, Dodon a subliniat că Chicu nu poate fi demis, pentru că nu există suficiente voturi în Parlament.

Dodon a mai adăugat că va reveni în fruntea Partidului Socialiştilor, pe care intenţionează să-l reseteze.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur