Dodon: Dacă nu vom opri procesul de românizare, Moldova nu va avea viitor! VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon avertizează moldovenii că, dacă nu se vor consolida împotriva „românizării Republicii Moldova, ţara va dispărea. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate vineri, 24 martie, de Preşedinţie. „Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică şi perspectiva dezvoltării”, aşa suna tema evenimentului la care s-au adunat peste 80 de persoane, savanţi şi cercetărori din Moldova, Ucraina, România, Rusia etc.

„Misiunea noastră comună este foarte importantă, mai ales astăzi, când are loc distrugerea statalităţii moldoveneşti, se produce un proces de destructurare a matricei identitare moldoveneşti. Aşa s-a întâmplat că odată cu obţinerea independenţei, în mod paradoxal noi am început a pierde codul nostru cultural naţional. Noi am devenit jertfa informaţională, ideologică şi a campaniei psihologice de dezrădăcinare a identităţii moldoveneşti din memoria noastră istorică. Suntem obligaţi să ne consolidăm împotriva acestor provocări. Aceasta e datoria noastră. Fără identitatea moldovenească nu va fi nici statul, dar acolo unde statul este distrus, este distrus şi poporul, dar şi istoria lui cât de mare ea nu ar fi. Din punctul meu de vedere, Republica moldova se poate realiza ca un stat puternic numai păstrând percepţia despre identitatea moldovenească. În caz contrar, dacă noi nu vom opri procesul de românizare, ţara se va pierde, Moldova nu va mai avea viitor”, a declarat Igor Dodon 

Şeful statului s-a mai plâns că moldovenlor li se impune administrativ o istorie şi o naţionalitate străină.

„Oaspeţilor noştri (adresându-se la cei prezenţi în sală) le poate părea de neînchipuit, dar copiii noştri învaţă în şcoli Istoria Românilor, însuşind mituri şi ideologia imperialistă a statului vecin, asta în pofida faptului că toate sondajele sociologice confirmă realitatea stabilită de peste 600 de ani că locuitorii şi conducerea ţării mereu s-au considerat Moldoveni”, a subliniat Dodon.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa