Direcţiile de sector subordonate DGETS vor fi lichidate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţiile de sector subordonate Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău urmează să fie lichidate, iar peste 40 de unităţi de personal vor fi reduse. Noul regulament de organizare şi funcţionare a Direcţiei, statutul de personal şi organigrama au fost aprobate în şedinţa din 27 martie a Consiliului municipal Chişinău, transmite IPN.

„Aceste unităţi de funcţie se reduc, dar persoanele se vor regăsi în noua structură a Direcţiei, în alte poziţii”, a declarat Viorica Negrei care exercită interimatul funcţiei de director.

„Noi avem unităţi libere destule pentru a le oferi celor ale căror funcţii nu se regăsesc în noua organigramă”, a precizat Viorica Negrei.

Cu aplicarea noii organigrame, Direcţia va reuşi să economisească anual peste un milion 700 de mii de lei. „La fel, nu vor mai exista achiziţii publice netransparente sau incorecte, şi aceasta pentru că vom avea o singura structură în cadrul Direcţiei care va organiza achiziţiile publice”, a mi spus Viorica Negrei.

Totodată, şefa Direcţiei a lăsat să se înţeleagă că unii angajaţi ar putea ridica salarii mai mici decât pană acum. 

„La Direcţia generală avem foarte multe funcţii libere din cauza salariilor modeste, de aceea avem oameni care lucrează pe 2-3 unităţi concomitent, însă după reorganizare aceste funcţii vor fi suplinite, iar cei care munceau pe două sau trei unităţi de funcţie nu vor mai avea posibilitatea să o facă, rămânând fără un salariu sau două”, a menţionat Viorica Negrei.

Mai multe pentru tine:
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Efectele suprinzătoare ale cititului. Ce spun specialiștii despre lectură și care sunt beneficiile asupra sănătății
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor