Diacov acuză: „Ghimpu contribuie la revenirea comuniştilor la putere, repetă contribuţia lui Roşca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Diacov (dreapta) îl acuză pe Ghimpu că ajută comuniştii lui Voronin să revină la guvernare

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, îl acuză pe liderul liberal Mihai Ghimpu că ar face jocul opoziţiei comuniste.

„Mihai Ghimpu, cel mai activ şi eficient, contribuie la revenirea comuniştilor la putere. Isteria promovată de liberali în ultimul timp seamănă o mare confuzie în tabără democrată. Deşi ei spun că sunt împotriva ruşilor şi comuniştilor, prin ceea ce fac practic repetă contribuţia lui Roşca, Alexei şi tot ce se referă la sfârşitul anilor ’90“, a declarat Diacov pentru Unimedia.

„Prin asta ei ne împing la alegeri anticipate. Comuniştilor nici nu le va trebui mare campanie electorală, doar vor culege roadele. Liberalii se străduie să arată frumuşel, mpingându-i pe ceilalţi într-o parte. Rolul lor în menţinerea stării de conflict e foarte important“, a mai spus democratul.

Anterior, Mihai Ghimpu a declarat că nu-l va mai accepta în niciun caz pe liderului PLDM, Vlad Filat, în funcţia de premier. Asta în timp ce liberal-democraţii insistă pe candidatura lui Filat pentru un nou mandat în fruntea Guvernului.
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul