Deruta opoziţiei de la Chişinău salvează Guvernul Streleţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Streleţ a fost pe punctul de a fi demis, joi, în şedinţa plenară a Parlamentului. Moţiunea de cenzură împotriva Executivului depusă de deputaţii comunişti şi socialişti nu a fost supusă, însă, votului. Examinarea acesteia a fost amânată pentru săptămâna viitoare, după ce socialiştii au părăsit sala Parlamentului exact înainte ca moţiunea să fie pusă la vot. „Eu n-am înţeles ce s-a întâmplat”, a fost concluzia liderului PCRM.

În Parlament, a fost înregistrată o moţiune de cenzură, semnată de 42 de deputaţi ai fracţiunilor PSRM şi PCRM. În moţiune se menţionează că premierul Valeriu Streleţ ar fi implicat în acte de corupţie şi activitatea sa ar avea tangenţe cu activitatea ex-premierului Vlad Filat, arestat recent şi învinuit de corupţie pasivă şi trafic de influenţă.

Socialiştii au ezitat să voteze propria moţiune

După citirea moţiunii de cenzură de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, socialiştii au declarat că părăsesc sala de şedinţe în semn de protest că în ordinea de zi nu au fost incluse subiectele privind demiterea procurorului general şi a directorului CNA. Astfel, Candu a anunţat că examinarea moţiunii a fost amânată pentru şedinţa următoare, care va avea loc joi, 29 octombrie, iar şedinţa a fost întreruptă din lipsă de cvorum.

Ulterior, în cadrul declaraţiilor pentru presă, liderul PSRM, Igor Dodon, s-a arătat convins că există şanse reale ca premierul să fie demis pentru corupţie şi ineficienţă. Potrivit socialistului, pentru demiterea Cabinetului de miniştri mai este nevoie de susţinerea a şase deputaţi, pe care speră că îi va găsi. „Doi deputaţi socialişti sunt în deplasare, iar unul de la PCRM este în concediu de boală. Împreună avem 45 de mandate, aşa că mai avem nevoie de şase voturi ca moţiunea să fie votată în Parlament”, a declarat Igor Dodon.

PLDM, cu un picior în afara AIE?

Deşi liderii celor trei partide care au creat Alianţa pentru Integrare Europeană-3 spun că nu-şi doresc ca aceasta să se destrame şi afirmă că ea încă există, după şedinţa de astăzi a Parlamentului se poate spune că AIE-3 există doar formal.

Iniţial, fracţiunea PLDM a părăsit plenul Parlamentului după ce deputaţii democraţi şi liberali n-au acceptat propunerea acestora ca şedinţa să fie amânată pentru săptămâna viitoare. Liberal-democraţii au solicitat ca şedinţa să fie amânată pentru săptămâna viitoare pentru a audia raportul premierul Valeriu Streleţ cu privire la situaţia social-economică din ţară. Totodată, deputaţii PLDM au declarat că e necesar ca până săptămâna viitoare să aibă loc şi întruniri politice în alianţă.

Presupunerile lui Lupu

Deputaţii democraţi şi cei liberali, la rândul lor, au acuzat PLDM că ar fi condiţionat rămânerea lor în AIE-3. „La şedinţa alianţei, care a avut loc în timpul şedinţei Parlamentului, colegii din PLDM au solicitat demiterea imediată a directorului CNA şi a procurorului general, în caz contrar au anunţat că vor părăsi AIE”, a declarat liderul PD, Marian Lupu. Acesta a menţionat că la începutul săptămânii liderii AIE s-au întrunit în şedinţă în care liberal-democratul Valeriu Streleţ a solicitat colegilor sprijin pentru iniţiativele de demitere a celor doi funcţionari, însă această propunere nu a fost susţinută. Democratul a explicat că într-o asemenea situaţie aceste demiteri sunt inadmisibile şi acestea ar putea fi examinate doar după finalizarea anchetei în cazul fraudelor de la BEM. Potrivit lui Lupu, după expunerea acestei poziţii de către PD şi PL, au urmat acţiunile unilaterale ale PLDM, printre care şi demersul premierului către şeful statului de demitere a directorului CNA.

Potrivit lui Lupu, astfel colegii din PLDM îşi doresc să-şi justifice plecarea din alianţă şi probabil această decizie a fost deja adoptată. Marian Lupu a declarat că o parte din propunerile PLDM coincid cu iniţiativele socialiştilor şi de aici reiese conjugarea eforturilor de a împinge ţara în alegeri anticipate. Democratul nu exclude că într-un eventual scrutin PLDM va forma un bloc cu Platforma DA, în cazul în care aceasta va deveni partid politic.

Reacţia premierului

Aflat la Madrid, unde a participat la Congresul Partidului Popular European, premierul Valeriu Streleţ a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, că PLDM nu intenţionează să se retragă din alianţa de guvernare. Acesta a menţionat că la revenirea în ţară va discuta cu colegii din PD şi din PL pentru a elabora o foaie de parcurs privind paşii pe care trebuie să-i facă împreună, în perioada imediat următoare, inclusiv ce ţin de reformele necesare pentru dezvoltarea ţării.

Referitor la moţiunea de cenzură şi suspiciunile de corupţie invocate de socialişti şi comunişti, premierul anunţă că se va expune separat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cât plătește o româncă stabilită în Spania la curent, iarna: „Noi ne încălzim cu calorifere electrice”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa