De la mijlocul lunii mai, condiţiile meteo au cauzat daune de peste 200 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, în cadrul Şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale s-a discutat despre situaţia în zonele afectate de inundaţii şi măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru minimizarea riscurilor cauzate de condiţiile meteo nefavorabile din ultima perioadă.

Din luna mai, pe teritoriul Republicii Moldova sunt aproape zilnic înregistrate ploi torenţiale însoţite de vânt puternic şi/sau grindină. Prejudiciul material cauzat de aceste fenomene în special sectorului agricol, estimat până la data de 4 iunie 2013, a ajuns la 211 mil. lei. Cele mai afectate sunt localităţile din raioanele Ungheni, Râşcani, Donduşeni, Orhei şi Edineţ şi altele, în total – 23 de raioane afectate.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a comunicat că precipitaţiile din ultimile zile nu au provocat ridicarea bruscă a nivelului apei în bazinele acvatice, pentru moment acesta fiind în limitele normei. Totodată, a fost menţionat că, în următoare perioadă, ar putea fi înregistrate condiţii meteo nefavorabile, cu averse de ploaie şi grindină, care ar putea cauza creşterea nivelului de apă în râurile şi lacurile din republică.

Conform deciziei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din 30 martie curent, au fost inspectate bazinele acvatice din republică pentru evaluarea stării digurilor de protecţie contra inundaţiilor. Astfel, s-a constatat că 743 de construcţii hidrotehnice sînt în stare nesatisfăcăroare şi prezintă pericol de inundaţii pentru localităţile învecinate. Pentru consolidarea acestora au fost alocate 9 milioane de lei din Fondul Naţional Ecologic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort