Curtea Constituţională a respins sesizarea PAS privind posibilitatea de autodizolvare a Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul Republicii Moldova nu poate fi autodizolvat cu votul a 2/3 din deputaţi pentru că acest lucru nu este prevăzut de Constituţie. Anunţul a fost făcut luni, 18 ianuarie, de către preşedintele Curţii Constituţionale, Domnica Manole, care a specificat că Înalta Curte a respins sesizarea depusă de deputaţii PAS care au solicitat un răspuns dacă Parlamentul se poate autodizolva cu votul a 67 de deputaţi.

„Curtea a notat existenţa unei hotărâri anterioare, care conţine un răspuns pentru această sesizare. Este hotărârea Curţii nr. 31 din 10 noiembrie 1997 al cărei dispozitiv prevede între altele că dizolvarea Parlamentului R. Moldova înainte de expirarea termenului de 4 ani este posibilă numai în condiţiile prevăzute la articolul 85 din Constituţia R. Moldova. De fapt, prin această hotărâre, Curtea a pus în aplicare regula potrivit căreia textele clare nu trebuie interpretate”, a declarat Domnica Manole într-un briefing de presă.

Domnica Manole a accentuat că Parlamentul poate fi dizolvat doar în conformitate cu Legea Supremă, adică fie prin eşuarea învestirii în funcţie a unui Guvern, fie prin inactivitatea Parlamentului timp de trei luni. 

Astfel, Domnica Manole a sugerat că intenţia Maiei Sandu de a nu desemna un candidat la funcţia de premier nu va duce la alegeri anticipate.

Amintim că preşedintele Maia Sandu a anunţat că nu a desemnat încă un candidat la funcţia de premier pentru că aşteaptă hotărârea Curţii Constituţionale privind posibilitatea de autodizolvare a Parlamentului.

Potrivit hotărârii Curţii Constituţionale din 6 august 2020, preşedintele ţării este obligat să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru, chiar dacă nu există o majoritate parlamentară: „În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută formalizată, Preşedintele Republicii este OBLIGAT ca, după consultarea fracţiunilor parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa”.

Deşi s-au împlinit trei săptămâni de la demisia Guvernului, Maia Sandu nu doar că nu a desemnat un candidat la funcţia de premier, dar nici nu a anunţat când intenţionează să facă acest lucru.  

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco spune deschis că preşedintele Maia Sandu încă nu a înaintat un candidat la funcţia de prim-ministru deoarece acel candidat ar putea primi votul de încredere al Parlamentului, prin urmare Parlamentul nu va mai putea fi dizolvat şi, respectiv, nu se vor organiza alegeri parlamentare anticipate, aşa cum a promis Maia Sandu în campania electorală.

Reprezentanţii PAS insistă pe ideea că Maia Sandu are dreptul să nu desemneze un candidat la funcţia de premier, iar în aşa fel vor fi provocate alegeri parlamentare anticipate.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire