Curtea Constituţională a decis: Sesizarea privind constituţionalitatea desemnării premierului este inadmisibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a adoptat decizia prin care declară inadmisibilă sesizarea socialiştilor privind verificarea constituţionalităţii a trei decrete ale preşedintelui Republicii Moldova privind desemnarea lui Ion Păduraru în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, privind revocarea acestui decret şi privind desemnarea lui Pavel Filip în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Potrivit IPN, autorii sesizării au solicitat anularea decretelor preşedintelui privind desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru, în temeiul motivelor precum că Parlamentul nu s-a exprimat prin vot privind învestirea/respingerea Guvernului Sturza, majoritatea parlamentară nu a fost constituită regulamentar, preşedintele a aplicat duble standarde de integritate la desemnarea/refuzul desemnării candidaţilor pentru funcţia de prim-ministru.

Curtea a reţinut că, în speţă, sesizarea vizează, în esenţă, încălcări ale procedurii prevăzute de Constituţie şi Regulamentul Parlamentului. Cu referire la pretinsele încălcări invocate în speţă, Curtea a constatat că autorii sesizării nu au argumentat incidenţa normelor constituţionale asupra actelor contestate.

Totodată, Curtea a menţionat că sesizarea depusă este abuzivă, deoarece fracţiunea PSRM a refuzat să participe la formarea Guvernului şi, anume datorită absenţei membrilor fracţiunii PSRM, a contribuit la lipsa cvorumului în Parlament la şedinţa pe care îşi întemeiază pretenţiile şi la eşuarea tentativei de învestire a Guvernului Sturza.

Pentru raţionamentele arătate, Curtea a conchis că sesizarea este vădit nefondată, formulată abuziv şi argumentată defectuos, motive pentru care a decis să o respingă ca fiind inadmisibilă.

Decizia Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul