Cum scăpăm de Gazprom? Trecem la paie şi tizic!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La eveniment a fost organizată şi o expoziţie de materie primă eco-energetică

Autorităţile moldoveneşti vor să scape de şantajul Gazprom prin promovarea surselor alternative de energie şi a eficienţei energetice

Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică au lansat ieri prima ediţie „Moldova Eco-Energetică" ce are drept scop promovarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Aceasta face parte dintr-o amplă campanie socială de promovare a surselor alternative de energie şi a eficienţei energetice, desfăşurată de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Uniunea Europeană şi PNUD Moldova.

Putem economisi până la 30-40% din energie

„Studiile arată că putem economisi până la 30-40% din energie şi putem substitui prin surse de energie regenerabile de care dispunem până la 20% din consumul de resurse energetice", a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei. Potrivit oficialului scumpirea semnificativă a gazului în ultimii ani a forţat autorităţile şi populaţia să se preocupe de economisirea resurselor energetice. Totodată, Valeriu Lazăr a ţinut să accentueze că pe această cale am putea să reducem din dependenţa de gazele ruseşti.

Uniunea Europeană ne ajută să ţinem piept pretenţiilor Gazprom

Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Dirk Shuebel, a declarat că Uniunea Europeană şi alţi donatori sunt gata să sprijine Republica Moldova cu suport financiar şi tehnic în vederea ridicării eficienţei energetice. El a menţionat în special Proiectul Energie şi Biomasă în valoare de 14,56 milioane de euro, care are scopul de a spori în mod semnificativ utilizarea resurselor de energie regenerabilă în Republica Moldova.

PRETENŢII Pentru ca să ne dea gaz mai ieftin, Gazprom ne cere să renunţăm la integrarea în UE

În cadrul festivităţii au primit premii simbolice câţiva „pioneri" care au trecut la folosirea resurselor energetice de alternativă.
Astfel Vasile Moraru de la Coloniţa, Chişinău, are o instalaţie ce produce energie electrică din bălegar de vită. La Antoneşti, Ştefan Vodă, şcoala, grădiniţa şi biserica sunt încălzite de la o instalaţie ce lucrează pe bază de paie.

Anul viitor însă în cadrul „Moldova Eco-Energetică" se vor da premii mai substanţiale.

Gazprom negociază cu ginerele milionarului moldovean Nicolae Ciornâi achiziţia de benzinării în România

Guvernul îşi propune ca, până în anul 2020, aproximativ 20% din balanţa energetică să fie asigurată din surse alternative de energie, iar ca prim pas a fost alocarea în acest an a 25 milioane de lei din Bugetul de Stat pentru programe de sporire a eficienţei energetice în instituţiile publice. Se preconizează ca în 2012 suma dată să crească la 180 de milioane lei, fiind creat Fondul pentru eficienţă energetică, iar finanţările vor putea fi accesate şi de mediul de afaceri.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți