Cum evoluează lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe şantierul din România se lucrează de zor FOTO Adevărul

Aflat într-o vizită de lucru la Iaşi premierul român Victor Ponta a declarat, pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni, că este mulţumit de stadiul lucrărilor şi că graficul se respectă, potrivit Mediafax.

Şeful Executivului de la Bucureşti a spus că a venit să vadă stadiul lucrărilor pentru că era la Iaşi, însă nu el trebuie să monitorizeze lucrările, aceasta fiind treaba autorităţilor locale, a constructorului şi a Ministerului Energiei.

"Am venit pentru că eram la Iaşi şi am zis să vin să văd cu ochii mei. Ne-am lămurit, văd că se face, ne ţinem de cuvânt faţă de prietenii noştri din Republica Moldova", a declarat Victor Ponta citat de Mediafax.

El a mai spus că va merge la Bruxelles împreună cu premierul moldovean, Iurie Leancă, pentru a discuta despre finanţarea europeană a celorlalte proiecte energetice comune.

"Gazoductul este unul din proiecte. Avem mai departe celelalte proiecte de interconectare energetică. România face cât poate de mult. Aici sunt 27 de milioane de euro, tot proiectul. 20 de milioane sunt ai României şi 7 din fonduri europene. Pentru celelalte proiecte care ţin de interconectarea cu energie electrică, cu staţiile de transformare, costă foarte mult. Orice putem obţine ca sprijin din partea UE vreau să obţinem. În sfârşit, să şi facem ceva din partea României pentru Republica Moldova", a afirmat Victor Ponta.

Întrebat de jurnalişti despre termenul de finalizare a lucrărilor, Ponta a spus că nu contează dacă va fi decembrie, ianuarie sau februarie, important fiind că de anul viitor Republica Moldova "nu va mai depinde sută la sută de gazul venit dintr-o singura parte".

"Haideţi să fim realişti. Că o fi decembrie, că o fi ianauarie, nu schimbă foarte mult. Trebuie făcută subtraversarea către Prut. Dacă va fi februarie sau decembrie nu e aşa important, important e că anul viitor Republica Moldova va fi legată energetic de România", a mai spus Ponta, precizând că are încredere în constructor şi că acesta va primi banii atunci când va termina lucrarea, interesul fiind ca aceasta să fie gata cât mai repede.

La plecarea de pe şantier, unde a stat mai puţin de 15 minute, Ponta i-a spus şefului de şantier să aibă grijă că jurnaliştii vor veni mai târziu să vadă dacă mai sunt muncitori: "Am încredere în dumneavoastră. Peste o oră vor veni jurnaliştii din nou să filmeze şi sper că mai sunteţi aici. Vă zic eu, ştiu eu că aşa fac".

Sâmbătă după-amiază, la ieşirea din localitatea Vulturi, unde sunt depozitate conducte pe o lungime de câţiva kilometri pentru gazoductul Iaşi-Ungheni, sunt câţiva muncitori care sudează ţevi şi trei utilaje.

Consorţiul care construieşte conducta de gaze Iaşi-Ungheni (Republica Moldova), format din companiile Habau PPS Pipeline Systems -Austria, Inspet şi IPM-Partners (România), a susţinut că va respecta termenul contractual pentru execuţia "firului principal" al conductei din România, stabilit pentru 20 decembrie 2013.

În cazul segmentului din Republica Moldova lucrările încă nu au început, dar termenul de finalizare este 31 martie 2014.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?