Cum arătau porcii din Moldova medievală şi câtă carne dădeau

Porcul crescut de români în evul mediu era mic, se îngrăşa greu şi era pe jumătate sălbatic, iar de multe ori păstoritul turmelor de porci ducea la apariţia unor conflicte între vecini. Merită menţionat faptul că în evul mediu, românii creşteau aceeaşi rasă de porc, de la Nistru până în Munţii Apuseni.

Cum arătau porcii crescuţi de români în evul mediu? Ce valoare aveau şi cum erau tăiaţi? La aceste întrebări şi multe altele au încercat să răspundă Luminiţa Bejenaru, Ludmila Bacumenco-Pîrnău şi Simina Stanc într-un studiu intitulat „Consideraţii privind importanţa porcului domestic (Sus domesticus) în economia alimentară a Moldovei medievale”, apărut în Revista Arheologică editată de Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Oase şi cronici

Istoria porcului domestic din evul mediu a fost refăcută pe baza oaselor recuperate din gropile menajere de arheologi, dar şi a informaţiilor din cronici şi hrisoave. Apariţia oaselor de porc în anumite situri arheologice vine uneori să confirme evenimente politice importante: la Orheiul Vechi apariţia oaselor de porc se suprapune cu retragerea tătarilor, care fiind musulmani consumau carne de vită, capră şi oaie.

Voievodul Moldovei Alexandru Lăpuşneanu apare în documentele vremii sale ca unul dintre cei mai mari negustori de porci, pe care îi exporta la Bistriţa, în Transilvania şi se supăra dacă nu primea preţul dorit. Peste Carpaţii Orientali exista chiar şi un ”Drum al Porcilor, drept peste şesul Trebeşului, la apa Suhudolului”, după cum este atestat de un hrisov al lui Alexandru Lăpuşneanu din anul 1584.

Mic şi pe jumătate sălbatic

În evul mediu porcii nu erau crescuţi pe lângă gospodării, ci erau strânşi în turme şi lăsaţi să se hrănească singuri, de preferinţă în păduri de fag şi de stejar. ”Pe atunci nu exista porcul domestic aşa cum este el acum. Amenajarea locurilor speciale pentru creşterea porcilor începe abia din secolul al XVIII-lea, iar aceste locuri se numeau purcăriţe”, spune Ludmila Bacumenco-Pîrnău, una din autoarele studiului citat.

Conform cercetărilor efectuate asupra oaselor descoperite în localităţi din Moldova medievală, porcii din acele vremuri aveau o înălţime la greabăn de circa 75 de centimetri – pentru comparaţie, înălţimea medie a porcilor din Franţa medievală fiind de aproximativ 80 de centimetri. Ca înfăţişare generală, porcii din Moldova medievală aveau râtul lung şi puternic bine adaptat pentru râmat, picioarele subţiri, cele din faţă fiind mai lungi decât cele din spate. Unele din oasele păstrate indică faptul că metisarea porcilor domestici cu mistreţii nu reprezenta o excepţie. Înfăţişarea generală rezultată în urma analizelor arheo-zoologice indică faptul că ar fi vorba de rasa Stocli, o rasă autohtonă de porci care în prezent s-a păstrat în stare pură în vestul Munţilor Apuseni, regiunea Vrancei, Măcinului şi în Balta Brăilei.

Chiar şi în ziua de azi, porcii din rasa Stocli se pretează pentru exploatarea extensivă, specifică evului mediu: pot fi întreţinuţi cu uşurinţă la păşune, în regiunile de munte şi în cele cu ghindă, jir şi alte fructe de pădure. Porcii din rasa Stocli pot trăi în libertate perioade lungi de timp, fără adăpost, procurându-şi singuri hrana.

Conform standardelor contemporane, porcii crescuţi în evul mediu nu erau foarte rentabili: erau sacrificaţi în jurul vârstei de 2-3 ani, ceea ce indică o productivitate scăzută.

Cum erau tăiaţi porcii medievali

Pe baza urmelor lăsate pe oasele descoperite în siturile arheologice, studiul citat a reconstituit modul în care erau tranşaţi porcii medievali în Moldova – relevând faptul că nu există mari deosebiri faţă de modul în care sunt tăiaţi porcii în gospodării în ziua de azi. În primul rând nu au fost găsite urme specifice jupuirii (precum în cazul bovinelor) ceea ce indică faptul că tranşarea începea prin decuparea slăninei. Detaşarea capului de trunci se realiza prin lovituri puternice de satâr, aplicate între occipital şi atlas. Carnea era desprinsă de pe picioare, iar coastele erau desprinse cu lovituri de topor de coloana vertebrală. Estimarea din studiul emintit arată că un porc din perioada medievală furniza aproximativ 75 de kilograme de carne.

Porcul, hrana ţăranilor

În Moldova medievală, clasele superioare precum orăşenii şi nobilimea preferau să consume carne de vită, în vreme ce ţăranii trebuiau să se mulţumească cu carnea de porc. ”Potrivit descoperirilor arheologice reiese că vitele erau pe primul loc. Totuşi eşantioanele sunt puţine şi nu putem generaliza. Carnea de vită era considerată o carne nobilă, porcul era pentru oamenii de rând”, ne-a mai declarat cercetătoarea Ludmila Bacumenco-Pîrnău.

Chiar şi aşa, sursele istorice scrise indică faptul că Moldova medievală era bogată în turme de porci. Soţia cronicarului Grigore Ureche a primit o moştenire formată din obiecte de podoabă, haine, vase de bucătărie şi ”60 de vaci cu boi, 40 de porci”.

Documentele medievale din Moldova atestă faptul că exista şi o clasificare a porcilor: porcii domneşti şi porcii ţărăneşti. Un porc domnesc valora cât zece porci ţărăneşti. Faptul că porcii erau lăsaţi liberi să pască ducea de multe ori la apariţia unor conflicte. În 1593 voievodul Aron al Moldovei emitea un act prin care apăra moşia mănăstirii Pângăraţi ”nimeni să nu aibă a-şi face acolo coşare nici pentru oi, nici pentru porci, fără voia lor”. În 1669 voievodul Gheorghe Duca încerca să reglementeze situaţia turmelor de animale poruncind ca ”cine va avea porci, vaci, boi să-şi pună păstor”.

Doar au dăruit domnul Dumnezeu jirul sau ghinda, să faceţi dumneavoastră bine pentru voia noastră ca să trimitem oarece porci avem, doar s-ar îngrăşa. Episcopul Efrem de Rădăuţi, cerea la 1600 bistriţenilor să-i permită să pască porcii episcopiei în pădurile lor