Cum a evoluat sistemul bancar al Republicii Moldova în anul 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate contradictorii în primul an de activitate a băncilor moldoveneşti în conformitate cu standardele internaţionale. Astfel activele s-au majorat cu 18,3% urcând la peste 58 de miliarde de lei, în acelaşi timp a crescut şi cota creditelor neperformante a crescut până la 14,5%, arată un raport al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM)

Potrivit unui raport al Băncii Naţionale capitalul de gradul I al băncilor moldoveneşti s-a diminuat pe parcursul anului 2012 cu 6,4%, constituind la finele anului 6,9 miliarde de lei. Diminuarea capitalului a fost determinată de majorarea mărimii calculate, dar nerezervate a reducerilor pentru pierderi la active şi angajamente condiţionale cu 977, milioane de lei. Indicatorul în cauza reflectă capacitatea băncilor de a acoperi pierderile în situaţii neprevăzute, fără prejudicierea siguranţei financiare.

Două bănci nu au capitalul minim stabilit de legislaţie

Potrivit BNM, la 31 decembrie 2012, toate băncile s-au conformat majorării capitalului minim stabilit la 200 milioane de lei, cu excepţia a două dintre acestea ce urmează a-şi consolida capitalul.

Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor s-a redus cu 2,3 puncte procentuale, la 71,7%, ca urmare a majorării capitalului social din contul investiţiilor acţionarilor autohtoni.

Media suficientei capitalului ponderat la risc pe sistem se menţine în continuare la un nivel înalt - 24,4% (normativ: 16%), indicând un potenţial de creditare fără riscuri de capital. Micşorarea cu 5,4 p.p. faţă de începutul anului 2012 se datorează majorării portofoliului de credite cu 14,3%.

Activele pe sistemul bancar păstrează tendinţa de majorare, consemnând extinderea în continuare a activităţii băncilor. Conform SIRF, acest indicator a înregistrat 58,3 miliarde de de lei la sfârşitul anului, fiind în creştere cu 18,3%. Ponderea cea mai mare în totalul activelor aparţine creditelor şi relevă activitatea de bază a băncilor.

Cota creditelor neperformante a urcat la 14,5%

Pe parcursul anului 2012, ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor s-a majorat cu 1.6 p.p., ajungând la 14,5%.

Banca Naţională constată că reducerea cererii interne pe fundalul evoluţiilor economice externe şi, ca urmare, restrângerea activităţii agenţilor economici autohtoni s-au răsfrânt, într-o măsură, asupra unui şir de indicatori financiari ai situaţiei sistemului bancar. Astfel volumul total al creditelor noi acordate pe parcursul anului 2012 s-a diminuat cu 2.914,0 milioane de lei sau cu 9,8%, până la nivelul de 26,7 miliarde de lei, comparativ cu anul 2011. Volumul total al depozitelor noi atrase la termen în 2012 a scăzut cu 1.522,9 milioane de lei sau cu 3,8% faţă de anul 2011.

Profit mai mic decât în anul 2011

Pe parcursul anului trecut a scăzut semnificativ cu circa 29% şi profitul celor 14 instituţii bancare, însumând 572,6 milioane de lei cu circa 300 de milioane de lei sau mai puţin ca în 2011.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”