Comunistul Vladimir Voronin despre criza politică: „Alegeri anticipate sau revoluţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, lasă la „discreţia şi sovistea“ deputaţilor democraţi dacă vor susţine sau nu moţiunea de cenzură înaintată astăzi Guvernului Filat.

„Acum câteva zile am făcut publică poziţia partidului referitoare la situaţia din ţară. Au fost propuse două soluţii: demisia Guvernului, apoi alegeri anticipate, sau revoluţie. Scopul nostrum final este să scăpăm de această huntă care se numeşte Alianţa şi să aducem o guvernare civilizată pentru prosperarea ţării“, a spus Vladimir Voronin.

Preşedintele PCRM a declarat că formaţiunea sa este gata să voteze şi demiterea preşedintelui Parlamentului Marian Lupu. „A spus că-şi va da demisia după căderea Guvernului. Sigur, noi vom vota pentru demiterea lui Lupu“, a adăugat el.

Partidul Comuniştilor cere ca moţiunea de cenzură să fie examinată nu mai târziu de marţi, atunci când deputaţii se vor întruni în şedinţă în locul zilei de vineri, 8 martie.

La mijlocul lunii februarie, deputaţii comunişti şi cei liberal-democraţi au votat pentru debarcarea democratului Vlad Plahotniuc prezidiul Parlamentului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG