Comrat: Comercianţii stradali vor fi sancţionaţi începând cu săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comertul stradal este declarat ilegal la Comrat. FOTO: Adevarul

Vânzătorii stradali din Comrat continuă să-şi comercializeze marfa pe trotuare, deşi autorităţile au interzis acest tip de activitate comericală. Deocamdată vânzătorii primesc avertismente verbale, dar începând cu săptămâna viitoare vor fi amendaţi.

Vânzătorii însă declară că nu cunosc nimic despre interdicţie. Aceştia spun că nu-şi pot permite o tarabă la piaţă care costă aproape 200 de lei, scrie gagauziainfo.md.

Sursa mai precizează că primarul oraşului se implică activ în rezolvarea problemei.

„Noi am pregătit deja două pieţi pentru vânzătorii ambulanţi, de aceea începând cu 24 august comerţul stradal va înceta definitiv. Dacă oamenii vor continua să practice comerţul stradal, le vom aplica amenzi, deoarece nu există o altă ieşire din situaţie”, a vorbit pentru Publika TV primarul Serghei Anastasov.

Opiniile cetăţenilor faţă de această iniţiativă sunt împărţite. Unii tolerează situaţia, menţionând că oamenii nu au alte surse de venit. Alţii însă sunt indignaţi şi zic că vânzătorii au nevoie de locuri de muncă normale.

Amenda stabilită pentru comerţul ilicit este de trei mii de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat