CNA: Vlad Filat a fost audiat într-un proces penal legat de o donaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Filat împreună cu şeful CNA Viorel Chetraru FOTO Adevărul

Fostul premier Vlad Filat, tot el lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova confirmă într-un interviu pentru portalul tribuna.md faptul că a fost audiat de Centrul Naţional Anticorupţie, într-un proces penal.

"Niciodată nu m-am ferit să vorbesc cu cei de la CNA sau de la  alte instituţii de drept. Nu o sa mă mire dacă în contextul desemnării Primului- ministru o să înceapă o baie de dosare. Din păcate, unii înţeleg să facă politică prin şantaj“, a declarat expremierul în interviul pentru Tribuna.

Dosare cu conotaţie politică

Vlad Filat  susţine că nu are ce ascunde sau de ce să se ascundă. "Toate acuzaţiile ce-mi vor fi aduse mie sau membrilor echipei mele poartă o conotaţie politică, în special în contextul actual. Ele nu reprezintă nimic altceva decît folosirea justiţiei în scopuri politice. Dar trebuie să înţelegem că atunci cînd dosariada are scopuri politice iar ţintă devine un partid politic, se fură stabilitatea şi viitorul european al cetăţenilor. Noi vom demonstra că acuzaţiile sunt nefondate, nu vom ceda presiunilor, vom merge înainte şi vom aduce Republica Moldova în Europa printr-o luptă adevărată cu corupţia, imprimînd o viteză mai mare schimbărilor şi mai multă grijă faţă de cetăţeni“, afirmă liderul PLDM.

Într-un comunicat de presă difuzat de CNA se precizează că Vlad Filat a fost audiat de CNA pe 11 aprilie 2013 într-un proces penal, ca urmare a unei plângeri depuse de compania East AutoLada privind donarea unui microbus.Dosarul vizează o donaţie făcută de expremierul Vlad Filat unei unui cuplu cu 15 copii, care a primit un microbuz

Administraţia firmei care a livrat microbuzul s-a plâns la CNA că nu a primit banii. Potrivit reprezentanţilor companiei, microbuzul ar fi fost donat, dar nu şi plătit de premier. Ca răspuns la insistenţele de a-şi recupera cei 36.000 de euro, proprietarului firmei s-a ales cu ameninţări din partea secretarului adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc. Acesta a respins acuzaţiile şi susţine că microbuzul a fost plătit.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți