Circulaţia trenurilor pe ruta Chişinău-Odessa a fost sistată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa IPN

Republica Moldova a sistat circulaţia trenurilor pe ruta Odessa-Chişinău. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, creată în contextul războiului din Ucraina. Prevederea se regăseşte în dispoziţia din 24 februarie.

Purtătorul de cuvânt al Căii Ferate din Moldova, Dumitru Prohniţchi, a precizat pentru IPN că persoanele care au procurat bilete în prealabil „au posibilitatea legală să le returneze şi să primească banii înapoi”. Mecanismul era prevăzut şi înainte de actualele evenimente din Ucraina, în contextul protecţiei drepturilor consumatorului.

„Cu părere de rău, nu cunoaştem pentru cât timp va fi sistată cursa”, a precizat Dumitru Prohniţchi. În afară de cursa spre Odesa, altele nu au fost suspendate. „Chiar astăzi a pornit în prima cursă un tren pe ruta Chişinău-Iaşi, după o pauză îndelungată”, a precizat Dumitru Prohniţchi.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat instituirea stării de urgenţă în Republica Moldova, în contextul situaţiei din Ucraina, pe durata a 60 de zile, începând cu 24 februarie.  

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”