Chişinăul solicită Organizaţiei Naţiunilor Unite să iniţieze discuţii despre retragerea trupelor ruse din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chişinăul s-a adresat către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) să demareze discuţii, în cadrul celei mai apropiate Adunări Generale, privind necesitatea retragerii trupelor Federaţiei Ruse din stânga Nistrului.

Moldova solicită ca această chestiune să fie introdusă pe ordinea de zi a celei de-a 72-a Adunări Generale a ONU.

O solicitare în acest sens a fost expediată de către reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU, Victor Moraru, notează publicaţia Deutsche welle.

Chişinăul este convins că menţinerea trupelor ruse în Transnistria reprezintă „o ameninţare asupra păcii internaţionale şi securităţii”, se arată în solicitare.

Victor Moraru a cerut susţinerea ONU în eforturile Moldovei de evacuare a trupelor străine de pe teritoriul său.

Reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU a inclus în textul solicitării sale o prevedere din declaraţia OSCE din 1999, prin care era salutat angajamentul Rusiei de a-şi retrage trupele până în anul 2002.

Adunarea Generală a ONU va avea loc pe 12 sseptembrie 2017.

Amintim că Curtea Constituţională de la Chişinău a răspuns unei sesizări făcute în urmă cu aproape trei ani de zile de deputaţii Partidului Liberal, declarând neconstituţională dislocarea oricăror trupe sau baze militare, conduse şi controlate de către state străine, pe teritoriul Republicii Moldova.

În acest sens, ocupaţia militară a unei părţi din teritoriul ţării în momentul declarării neutralităţii, precum şi lipsa recunoaşterii şi a garanţiilor internaţionale nu afectează validitatea prevederii constituţionale cu privire la neutralitatea declarată a Republicii Moldova.

Prin această hotărâre, magistraţii constituţionali declară neconstituţională prezenţa trupelor ruse în regiunea Transnistria, unde nu pot guverna autorităţile de la Chişinău.

În aceslaşi timp, magistraţii constituţionali au decis că participarea ţării la sisteme colective de securitate, operaţiuni de menţinere a păcii, operaţiuni umanitare, care ar impune sancţiuni colective împotriva agresorilor şi infractorilor de drept internaţional, nu este în contradicţie cu neutralitatea Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”