Chișinăul și Alba Iulia se înfrățesc astăzi în capitala Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Hava, edilul municipiului Alba Iulia, în ospeție la Chișinău

La Alba Iulia are loc astăzi un nou moment istoric. Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, şi Mircea Hava, edilul municipiului Alba Iulia, semnează acordul de înfrăţire între cele două oraşe. Evenimentul face parte din acţiunile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României şi are loc în Sala Unirii.

Chişinăul şi Alba Iulia au relaţii de prietenie încă din 1990. „Primele evenimente care au stat la bază acestui parteneriat a fost apariţia străzii Alba Iulia în Capitală, apoi a bibliotecii cu acelaşi nume. De atunci, Alba Iulia ne-a susţinut în realizarea multor acţiuni", a precizat pentru „Adevărul" Dorin Chirtoacă.

Autorităţile din oraşul Unirii ne-au ajutat să completăm fondul de carte al bibliotecii „Alba Iulia", au donat busturile poeţilor Adrian Păunescu şi Grigore Vieru instalate pe Aleea Clasicilor.

„După toate acestea, era firesc să ne înfrăţim. Astfel vor fi fortificate relaţiile dintre cele două municipii. Pe viitor, vom avea proiecte comune atractive pentru comunitate, vom face schimb de experienţă", a spus edilul.

„Nu poate fi ignorat nici aspectul identitar care ne uneşte şi faptul că Alba Iulia este un oraş simbol pentru toţi românii", a menţionat Chirtoacă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie