CHIȘINĂU Zborurile charter spre Grecia au fost suspendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din data de 07 iulie 2011 vor fi suspendate zborurile directe către Grecia în direcţia Chişinău- Heraklion şi Chisinau-Salonic, la puțin peste o lună după ce au fost lansate de către compania aeriană de stat Air Moldova.

Cursele charter spre Grecia, direcții noi pentru piata turistică moldovenească, fuseseră lansate datorită colaborării dintre o companie din Chișinău și un cunoscut operator elen, program pus la dispoziția a circa 120 agentii de turism din Moldova. De la lansarea curselor charter au fost transportați peste 600 de turiști moldoveni.

Drept motiv pentru anularea curselor charter a servit refuzul Centrului Comun de Vize din Chișinău de elibera moldovenilor vize pentru Grecia conform unei proceduri simplificate, în termen de câteva zile, procedură aplicată pentru cetățenii Rusiei și Ucrainei, susține compania Tur-Magazin, inițiatoarea curselor charter. Potrivit unui comunicat al companiei, în prezent procedura de programare la Centrul Comun de Vize și de perfectare a vizei durează cel puțin o lună, ceea ce face imposibilă suplinirea locurilor în aeronavele care zboară spre Grecia.

Agenția turistică susține că din aprilie a trimis demersuri repetate în adresa Centrului Comun de Vize, Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Ministerului Turismului din Grecia, precum şi Ministerului Afacerilor Externe al Greciei.

Un alt motiv al suspendării zborurilor charter spre Grecia sunt protestele violente care au avut loc recent în Atena și care i-au determinat pe turiști să renunțe la vacanța în Grecia.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?