Chirtoacă, atac la ministrul Economiei după ce Aeroportul Chişinău a fost concesionat altei companii: E un escroc şi trebuie scos în şuturi din Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PL, ex-primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă, l-a acuzat pe ministrul Economiei, Vadim Brînzan, de complicitate „în problema crizei Aeroportului Internaţional Chişinău”. Liberalul spune că Brînzan este „un escroc”, după ce acesta ar fi admis ca Avia Invest, companie căreia i-a fost concesionat Aeroportul, să fie vândută altor proprietari.

„În momentul în care Brînzan a spus că: „Guvernul nu are nicio pârghie legala”, el a abandonat poziţia de ministru şi a revenit la calitatea sa de consultant financiar privat, avocat financiar, al celor care vor să facă bani pe seama populaţiei sărace a unui stat, în speţă RM. Astfel, Brînzan a prezentat „foaia de parcurs” în relaţia cu companiile Rotschild: negocieri, procese lungi în instanţa de judecata etc. Tot el, Vadim Brînzan, va acorda, după cum se vede, şi toată asistenţa necesară lui Rotschild, în acest sens”, a spus Chirtoacă într-o postare pe Facebook.

Igor Dodon spune că în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate i-a fost comunicat că nu va fi posibilă finalizarea tranzacţiei de vânzare a companiei Avia Invest SRL, deţinătoarea contractului de concesiune a Aeroportului Internaţional Chişinău, către NR Investments Ltd. Reacţia preşedintelui vine după ce în spaţiul public a apărut informaţia că tranzacţia a fost până la urmă dusă la bun sfârşit.

Guvernul a reacţionat la anunţul privind finalizarea tranzacţiei de vânzare a companiei Avia Invest SRL, deţinătoarea contractului de concesiune a Aeroportului Internaţional Chişinău, către NR Investments Ltd. Într-un comunicat de presă emis de Executiv se spune că „nu a existat nicio consultare între Guvern şi NR Investments Ltd”.

Igor Dodon a declarat vineri, 23 august, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, convocată în contextul tranzacţiei de vânzare a Avia Invest, că există temei şi chiar trebuie de reziliat contractul dintre Guvern şi Avia Invest, pentru că există suspiciuni că o parte din bani ar fi venit din „furtul miliardului” şi nici condiţiile contractuale nu ar fi fost respectate.

Operaţiunile şi managementul Aeroportului Internaţional Chişinău au fost transferate către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani şi să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

NR Investments Ltd, o firmă de investiţii imobiliare, fondată în 2007 şi înregistrată în Insulele Canalului, a confirmat procurarea a 95% din compania Avia Invest, concesionară a Aeroportului Internaţional Chişinău. Contractul a fost ratificat pe 19 august, de către reprezentaţii Avia Invest şi unicul beneficiar al firmei NR Investments, Nat Rothschild.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea