Ce spune Gorbaciov la 80 de ani despre colapsul URSS?

Pe 2 martie 2011 Mihail Gorbaciov a împlinit 80 de ani. Cu câteva zile înainte a făcut o mare serbare la Londra şi unii se întrebau de ce nu la Moscova. Până la urmă, a serbat şi la Moscova, chiar de ziua lui, în compania a circa 300 de prieteni, colegi şi admiratori.

A mărturisit că mai bine se retrăgea undeva departe de văzul lumii pentru a savura un pahar şi a mânca bine, dar prietenii au insistat să serbeze în format mai larg. Asta ca şi pe timpuri, omul vroia una, dar poporul sovietic „îl ruga" să facă altceva...

Apropo, sigur că cea mai frecventă întrebare adresată lui Gorbaciov este cea referitoare la soarta URSS şi anume dacă el ar fi dorit intenţionat s-o distrugă sau aşa a ieşit... Interogarea, cum e şi firesc, nu a lipsit nici cu ocazia împlinirii a 8o de ani a primului şi ultimului preşedinte sovietic.

Mai ales că tot în acest an se împlinesc 20 de ani de la destrămarea imperiului sovietic. Gorbaciov a spus că Uniunea Sovietică ar fi putut exista şi astăzi, invocând ideea că numai Ţările Baltice erau foarte determinate să se desprindă de Moscova, iar celelalte cochetau mai mult sau mai puţin deschis pentru păstrarea URSS într-un nou format (inclusiv Elţîn, afirmă Gorbaciov).

Şi că acest lucru ar fi fost exprimat în rezultatele referendumului din martie 1991. Aici Gorbaciov simplifică lucrurile până la falsificare, pentru că referendumul a fost boicotat nu numai de baltici, dar şi de moldoveni, georgieni şi armeni. Iar boicotarea nu era altceva decât exprimarea unui „nu" categoric semnării unui nou tratat unional, deci împotriva păstrării URSS.

Gorbaciov înţelege nuanţat nostalgia actuală faţă de URSS, spunând că mulţi regretă colapsul acesteia, însă doar mai puţin de 10% doresc realmente refacerea sa.

Ceea ce merită de asemenea menţionat este că părintele Perestroikăi - şi volens nolens al sfârşitului obştesc al patriei comunismului - recunoaşte greşelile proprii, referindu-se la un optimism exagerat pe care îl împărtăşea cu privire la viitorul statului sovietic în momentul în care se decidea să meargă în vacanţă la Foros, în Crimeea, în august 1991.

Puciul i-a deschis ochii asupra realităţilor, dar era prea târziu. Este de remarcat poziţia univocă a lui Gorbaciov faţă de destrămarea URSS: anterior spunea una în străinătate şi alta în Rusia, în funcţie de aşteptările ascultătorilor. Ruşilor le spunea că a dorit păstrarea Uniunii, iar occidentalilor - că a intenţionat de la bun început, din momentul venirii la putere, să distrugă comunismul.

Acum iată, la bătrâneţe, a decis să nu mai spună ce aşteaptă alţii de la el, ci să spună sincer ce crede: el ar fi dorit, dar regimul nu putea funcţiona mai departe.
Gorbaciov e fidel în continuare principiilor Perestroikăi, afirmând că libertatea cuvântului şi demonopolizarea puterii politice sunt consecinţe ale reformelor sale.

În acest context, el critică partidul „Rusia Unită" al premierului Putin pe motiv că s-a transformat într-un fel de PCUS. Mai mult, fostul preşedinte sovietic şi laureat al Premiului Nobel pentru pace (1990) consideră că Putin trebuie să se retragă din marea politică, două mandate prezidenţiale şi unul de şef al guvernului fiind deja prea mult.

Gorbaciov s-a exprimat recent şi împotriva ponderii sporite a serviciilor secrete în arhitectura puterii din Rusia şi a limitării libertăţii de exprimare. El este, de altfel, unul dintre acţionarii principali ai ziarului „Novaia Gazeta", principala publicaţie de opoziţie, la care a lucrat şi regretata Anna Politkovskaia.

Întrebat dacă valul de revoluţii din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu ar putea să atingă şi Rusia, Gorbaciov spune că mai degrabă nu, dar în acelaşi timp atenţionează autorităţile ruse actuale să nu supraestimeze puterea de răbdare a poporului şi să nu-l trateze de cretin. Altfel ar putea fi şi mai rău decât s-a întâmplat cu revoluţiile recente din lumea islamică.

Cine ca cine, dar Gorbaciov ştie ce spune, şi ceea ce afirmă este un îndemn la înţelepciune politică pe care a acumulat-o ani de zile, mai ales atunci când s-a retras din viaţa politică.

Oare de ce oamenii devin atât de înţelepţi mai degrabă post-factum decât atunci când se află în exerciţiul puterii şi cu cât funcţia e mai mare şi orbirea, distanţarea de realitate, e mai mare? Este valabil asta şi pentru liderii de astăzi din Moldova? Dacă da, atunci, ce putem face? O soluţie ar fi să le spunem deschis ce credem despre acţiunile lor.