Câte 40.000 de lei, ajutor pentru victimele exploziei de lângă Piaţa Centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victimele şi rudele persoanelor care au avut de suferit din cauza exploziei produse într-un local de alimentaţie publică din apropierea Pieţei Centrale din Capitală vor primi un ajutor financiar în valoare de 40.000 de lei. Şefa Direcţiei generale finanţe, Veronica Herţa, a declarat pentru IPN, că banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă.

„S-a decis alocarea a câte 40 de mii de lei fiecărei familii a celor 13 persoane care au suferit în urma deflagraţiei, pornindu-se de la considerentul că au avut de suportat cheltuieli, dar şi pentru că nu vor putea activa o perioadă de timp”, a explicat şefa Direcţiei.

Totodată, Veronica Herţa a menţionat că banii urmează să fie alocaţi miercuri, 16 martie sau cel târziu joi, 17 martie. Anterior, autorităţile municipale au alocat victimelor deflagraţiei un ajutor financiar în mărime de 20 de mii de lei.

Luni, 14 martie, după şedinţa operativă a Primăriei municipiului Chişinău, victimele şi rudele persoanelor care au avut de suferit în urma exploziei au cerut pedepsirea tuturor celor care se fac vinovaţi de producerea deflagraţiei. Oamenii au fost şi anterior la Primărie, unde i-au cerut primarului general demisia sa şi a celor responsabili de explozie.

După deflagraţia din 9 ianuarie, dintr-un local de alimentaţie publică din apropierea Pieţei Centrale, circa 20 de persoane au fost transportate la spital. Ca urmare a examinărilor, au fost internate 13 persoane, ulterior patru persoane s-au stins din viaţă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul