Care este suma asistenţei financiare nerambursabile acordate de UE pentru Republica Moldova de la începutul cooperării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană este lider la capitolul asistenţei financiare nerambursabile acordate Republicii Moldova. De la începutul cooperării cu Moldova, UE a oferit peste 900 de milioane de euro.

În prezent, cu asistenţa UE sunt în proces de implementare 76 de proiecte, cu un buget total de circa 379 de milioane de euro. Informaţiile au fost oferite în cadrul unui eveniment de prezentare a şase proiecte europene de dezvoltare social-economică a UTA Găgăuzia, eveniment desfăşurat la Comrat, transmite IPN.

Cele şase proiecte prezentate vizează acordarea suportului pentru autorităţile publice locale din UTA Găgăuzia, consolidarea societăţii civile, dezvoltarea agriculturii şi a antreprenorialului local. Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a accentuat că suportul UE pentru Moldova este foarte important în contextul amplului proces de reforme iniţiat de Guvern, inclusiv a reformei administraţiei publice locale, se menţionează într-un comunicat remis de serviciul de presă al executivului. 

Prim-ministrul a subliniat că realizarea respectivelor proiecte în regiune este un bun exemplu de activizare şi implicare a autorităţilor locale. 

„Nu totul depinde de autorităţile centrale, vă mulţumesc pentru iniţiativa de care daţi dovadă. Trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluţii la toate problemele, pentru a spori calitatea vieţii cetăţenilor”, a menţionat premierul.

Şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a remarcat că posibilităţi de accesare a fondurilor UE sunt multe, condiţia este ca autorităţile locale, societatea civilă şi antreprenorii să aibă capacitatea de a elabora proiecte şi de a le gestiona. Oficialul european a mai spus că autorităţile publice locale eficiente şi cu înalte capacităţi au un rol determinant în efectuarea schimbărilor reale la nivel local.

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”